Gabriel Balaban, seful departamentului de project management din cadrul CBRE Romania a gestionat dezvoltarea unor proiecte de cladiri noi, precum si a lucrarilor de amenajari interioare (fit-out) pentru diversi chiriasi din piata de birouri din Romania, printre care se numara Hewlett Packard, EBRD, Unilever, GlaxoSmithKline, ING Bank, potrivit lui Razvan Iorgu, director general CBRE Romania.

”Procesul de reconversie implica inlocuirea si reconfigurarea sistemelor de climatizare si de ventilatie, a instalatiilor electrice si sanitare. De asemenea, cladirea va beneficia de noi sisteme de securitate si de prevenire a incendiilor”, a precizat Iorgu.

Cladirea dispune de balcoane la fiecare etaj si terase la etajele superioare.

Proiectul de reconversie va fi finalizat in luna noiembrie a acestui an, iar, in urma acestuia, va fi disponibila o suprafata inchiriabila de aproximativ 4.500 de metri patrati, distribuiti pe sase etaje, plus mezanin. Printre noile facilitati se numara o sala de fitness si sauna, in timp ce la parterul cladirii va functiona o cafenea.

Metropolis Center dispune de o suprafata totala inchiriabila de 27.800 de metri patrati, dintre care 11.000 sunt destinati spatiilor de birouri de clasa A dispuse pe sapte etaje. Restul spatiului cladirii este repartizat galeriei comerciale de la parter, restaurantului Loft, aparthotelului Starlight si unei parcari subterane cu o capacitate de 186 de locuri.

Printre companiile care au inchiriat recent spatii de birouri aici se afla Reckitt Benckiser, al carui portofoliu include branduri precum Durex, Strepsils si Nurofen si care ocupa aproximativ 1.000 de metri patrati. Alti chiriasi ai cladirii sunt  Advent, Parexel si Citroën.

Metropolis Center, finalizat in mai 2009, a fost dezvoltat de catre grupul austriac Soravia si pastreaza parte din fatada si structura fostei tipografii “Cartea Romaneasca”. (sursa: dailybusiness.ro)