Guvernul a aprobat, miercuri, un Memorandum de înţelegere cu Huawei Technologies Co. Ltd., care prevede acordarea de către Guvernul României a "suportului necesar pentru extinderea activităţilor comerciale ale Huawei, dar şi angajamentul Huawei pentru investiţii locale în viitor".
Solicitat să precizeze ce fel de ajutor va fi acordat companiei chineze, premierul Ponta a declarat că memorandumul va fi făcut public.
"Da, o să publicăm memorandumul. Este vorba despre investiţii în cercetare şi educaţie, programe de cercetare şi educaţie, inclusiv un centru regional la Bucureşti", a explicat Ponta.
La 10 ani de la deschiderea biroului din România, numărul total de angajați ai Huawei în România a atins 800 de persoane la sfârșitul lunii iulie 2013, angajați ai celor trei divizii ale companiei.
Operațiunile Huawei în România sunt grupate în jurul Global Services Center, care a atins 400 de angajați, Financial Assistance Center, care are 265 angajați și birourile Huawei, unde lucrează 135 de persoane.
Global Services Center Huawei a fost înființat în românia acum un an și jumătate cu o investiție totală de 6 milioane de euro, având drept țintă operatorii din regiunea pan-europeană. Centrul este al patrulea ca mărime din lume, după centrele Huawei din China, India și Mexic.
În cadrul Global Service Center, situat în clădirea Lakeview din București, se află de asmenea și centrul R&D al companiei. (sursa: zf.ro)