Tranzacţia se ridică la circa 15-20 mil. euro, potrivit estimărilor ZF, iar anterior terenul a fost în proprietatea fondului de investiţii Broadhurst Investments, administrat de compania New Century Holdings (NCH).
„Am urmărit un număr de parametri pe care trebuie să îi îndeplinim şi printre care se numără densitatea populaţiei, nivelul mediu al veniturilor, influenţele culturale, distribuţia pe categorii de vârstă şi nivelul educaţiei“, au spus reprezentanţii IKEA.
Zona s-a conturat în ultimii ani ca un adevărat pol de retail, datorită venirii în principal a retailerilor străini Auchan, Metro, Decathlon sau Jumbo, iar de anul acesta şi a Dedeman. Intenţia IKEA de a cumpăra teren în această zonă este mai veche. După ce au renunţat la idee, interesul suedezilor a revenit anul trecut.
Echipele de avocaţi care au consiliat părţile în această tranzacţie au fost Ţuca Zbârcea & Asociaţii (de partea vânzătorului) şi Reff & Asociaţii (pentru cumpărător). (sursa: zf.ro)