Stocul total de spaţii de birouri din Bucureşti a ajuns la 1,997 milioane mp, iar noile livrări includ proiecte de birouri de amploare precum Sky Tower (41.000 mp) şi Floreasca City Center (16.000 mp) – dezvoltate de Raiffeisen Evolution în zona de Centru - Nord a capitalei, precum şi o nouă fază din proiectul West Gate situat în vestul capitalei având o suprafaţă totală de 14.000 mp. Alţi 45.100 mp vor fi livraţi până la sfârşitul acestui an, fără să includem posibila scoatere la închiriere a clădirii Cathedral Plaza. (12.000 mp).

 Piaţa de închirieri, dominată de relocări

Volumul net al închirierilor (cuprinzând închirierile de spaţii noi, pre-închirierile şi prelungirile de contracte) a ajuns în T1 2013 la 39.650 mp, înregistrând o scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi o creştere de 70 % faţă de ultimul trimestru din 2012.

Aproape 80% din aceste tranzacţii au fost de relocare. Deşi în 2012 pre-închirierile au deţinut o cotă semnificativă din volumul total tranzacţionat pe tot parcursul anului, în primul trimestru din 2013 doar 7% din totalul de 39.650 mp au fost tranzacţii de pre-închiriere.

Pe fondul creşterii volumului de spaţii trimestriale livrate, cumulat cu un volum relativ scăzut al închirierilor, rata de neocupare a ajuns la 16,6% la sfârşitul trimestrului I din 2013, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2012, când rata de neocupare era de 13,4% şi cu 10% peste cea înregistrată în T4 2012.

Cele mai puţine spaţii de birouri disponibile sunt în zona Centru - Nord (Floreasca – Barbu Văcărescu), în această zonă existând în continuare cereri şi înregistrându-se o activitate intensă pe segmentul pre-închirierilor. Ratele de neocupare cele mai mari sunt asociate clădirilor din zona de Nord/Pipera.

Cât mai e chiria

În 2012 chiriile prime au înregistrat o creştere în zonele Centru şi Centru Nord ale capitalei, determinată de tranzacţiile de pre-închiriere din aceste zone şi ulterior de o scădere a ratei de neocupare. În T1 2013 chiriile prime au fost de 18 euro/mp/lună în zona centrală. Pentru zonele semi-centrale chiriile variază între 13 - 16 euro/mp/lună, atingând valori de 9 - 12 euro/mp/lună în zonele de business de la periferia capitalei.

Pentru finalul anului 2013 se estimează un nivel constant al chiriilor în Bucureşti, inclusiv în zona centrală unde acestea vor ramâne în jurul valorii de 18 euro /mp /lună. (sursa: economica.net)