'Anul a început bine, cu un sentiment de încredere al retailerilor. Două noi mall-uri vor fi date în folosinţă în acest an, precum şi multe extensii şi renovări. După cum ne arată piaţa şi puterea de cumpărare în creştere a românilor, ne aşteptăm, în continuare, la livrări noi chiar şi în oraşe mici cu mai puţin de 200.000 de locuitori, unde vom vedea mai degrabă parcuri de retail decât mall-uri. Evoluţia retail-ului este pozitivă, în special pe segmentul de fashion unde s-au înregistrat creşteri ale brandurilor cu 10%', a spus Liana Dumitru.
Cea de-a XV-a ediţie a conferinţei Realty, evenimentul dedicat industriei imobiliare, a fost organizată, joi, în Capitală. Structurată pe cele patru mari segmente ale industriei imobiliare - 'birouri', 'retail', 'industrial' şi 'rezidenţial', evenimentul a fost o platformă pentru discuţii despre noile trenduri şi cele mai interesante subiecte ale industriei, precum şi pentru crearea unui mediu favorabil networkingului şi oportunităţilor de business.
Analiza segmentului de retail a evidenţiat atât evoluţia proiectelor din ultimii ani, schimbări la nivelul percepţiei consumatorilor, cât şi nevoia de actualizare a proiectelor existente pentru a urmări aceste modificări.
Chiriile de bază din centrele comerciale vor înregistra, în acest an, creşteri uşoare, magazinele fizice rămânând, pentru români, mai atractive decât cele din online. Specialiştii au apreciat că online-ul nu este încă o ameninţare pentru magazinele din centrele comerciale.
'După câţiva ani de criză în care pe segmentul de industrial nu s-au întâmplat pre multe lucruri, au fost foarte puţine proiecte mari, majoritatea tranzacţiilor fiind fie relocări, fie restrângeri de spaţii, în ultimele 18 - 24 de luni asistăm la o creştere importantă. Asistăm la o creştere a business-ului atât pe parte de producţie, un segment important pentru România, cât şi la o creştere a oportunităţilor oferite dezvoltatorilor de piaţa din acest moment. Creşterea economică, faptul că salariul minim pe economie a crescut şi puterea de cumpărare efectivă a românilor nu mai este o chestiune care ţine cont strict de existenţa efectivă, se reflectă inclusiv în dezvoltarea sectorului de logistică', a spus Cristina Pop de la JLL România.
Specialiştii estimează că în 1016 vor fi închiriaţi pe segmentul industrial şi logistic peste 600.000 mp, aproximativ cât au însumat anii 2014 şi 2015. Această estimare este cu atât mai importantă cu cât în Capitală rata de disponibilitate a spaţiilor industriale este de sub 5% din cauză că dezvoltatorii au ezitat să investească în proiecte noi.
'România este, în continuare, o primă opţiune a investitorilor atât din punct de vedere logistic cât şi din punct de vedere al producţiei. Sibiu, Cluj, Timişoara Oradea, Arad sunt centre deja dezvoltate pe segmentul de industrial şi logistic, iar dezvoltatorii se orientează deja şi spre alte oraşe', a precizat Cristina Pop.
Forţa de muncă specializată în continuă scădere şi infrastructura rămân, în opinia specialiştilor, principalele puncte negative pentru dezvoltatori. (SURSA: Agerpres)