IWG va deschide în 2022 prima clădire sub brandul Regus din Cluj-Napoca. Proiectul face parte dintr-un proces care permite operatorilor locali de francize să intre în sectorul spațiilor flexibile și care se conturează într-un proiect de anvergură, complet funcțional începând cu martie anul viitor. Clădirea, deja ridicată, urmează să fie finalizată de către Transivest la începutul anului viitor.

Árpád Szántó, Network Development Director SEE IWG, a declarat: „Piața soluțiilor de birouri flexibile este una dintre cele mai dinamice, cu un potențial de creștere de 24% în fiecare an. Acest lucru este evidențiat de studiile recente IWG care arată că 72% dintre persoane preferă un model hibrid de lucru în detrimentul întoarcerii la birou, chiar și pentru o creștere salarială de 10%. Suntem încântați să demarăm primul parteneriat cu un operator de franciză. Astfel, reușim să extindem accesul la beneficiile muncii flexibile la un număr cât mai mare de companii și persoane din România.”

Parteneriatul dintre cele două companii vine pe fondul creșterii cererii globale de spații de muncă flexibile. Doar anul acesta, IWG a înregistrat două millioane de utilizatori noi în clădirile sale.

Ramona Iacob, Country Manager IWG România, a completat: „Atât la nivel internațional, cât și național asistăm la o creștere a cererii de soluții hibride de lucru. Unindu-ne forțele cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune, precum Transinvest, ne vom intensifica prezența în întreaga țară. Pe măsură ce beneficiile unui model hibrid devin evidente în România, ne bucurăm să vedem creșteri anuale de două cifre.

Beneficiul acestei soluții se extinde dincolo de experiența angajaților și echilibrul între viața profesională și cea personală. Companiile pot recruta și păstra cele mai bune talente, beneficiind de costuri mai mici. Totodată, datorită celor care aleg să lucreze aproape de casă, aceasta are un impact pozitiv și asupra amprentei de carbon individuale și colective. Noua clădire din Cluj-Napoca face parte din strategia IWG de a crea o rețea de spații de muncă flexibile ce conectează cele mai mari orașe din România.”

Transinvest, o afacere de familie

Transinvest face parte din grupul de companii Tighinean Holding, o afacere de familie, coordonată de frații Tighinean. Fondată în 1998, compania și-a început afacerea cu distribuția de încălțăminte, care, ulterior, s-a extins într-o rețea de magazine de încălțăminte multi-brand, urmată de dezvoltarea mai multor francize în România, precum Lego, Ecco sau Pandora.

Victor Tighinean, reprezentant Transinvest, a declarat: „Acest parteneriat ne oferă cadrul de a fi mai mult decât un francizor, ci un partener care are un rol important în succesul afacerii IWG. Pentru umătorii ani, avem un plan ambițios de a deschide zece clădiri noi sub brandul Regus în regiunea Nord-Vest a țării, obiectiv prin care vom consolida prezența Regus în România.”

 

Clădirea Regus din Cluj-Napoca are o suprafață de 1.500 m² și este împărțită pe trei etaje. Acestea includ un business lounge, o zonă de co-working, birouri individuale, săli de ședințe, o teresă disponibilă pentru evenimente, precum și o parcare subterană, ușor accesibilă și de către persoanele cu dizabilități. Spațiul este amplasat în centrul orașului Cluj-Napoca și oferă acces rapid la numeroase facilități precum restaurante, cafenele sau mijloace de transport în comun.

 

IWG a revoluționat piața soluțiilor de birouri flexibile. Brandurile IWG ajută milioane de oameni și companiile lor să lucreze mai productiv, oferind o gamă de spații de lucru, comunități și servicii profesionale, colaborative și inspiraționale.

Digitalizarea și noile tehnologii transformă universul muncii. Oamenii își doresc să beneficieze de avantajele productivății personale, de a trăi și de a lucra cum și unde își doresc. Companiile țintesc beneficii financiare și strategice. Clienții IWG sunt start-up-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dar și companii multinaționale, cu obiective de afaceri, echipe și aspirații unice. Cu toții își doresc spații de lucru și comunități ce corespund nevoilor lor. Își doresc să aibă posibilitatea să aleagă.

Prin intermediul brandurilor IWG, Regus, Spaces, HQ și Signature, oferim diversitate și servim întregul univers al muncii. Creăm valoare personală, financiară și strategică pentru afaceri de toate dimensiunile, de la unele dintre cele mai mari companii și organizații cunoscute din întreaga lume, până la persoane fizice și următoarea generație de lideri din industrie. Toate acestea valorifică puterea muncii flexibile pentru a-și crește productivitatea, eficiența, agilitatea și proximitatea pe piață.

În România, IWG este reprezentat de brandurile Regus și Spaces, cu primul spațiu deschis pe piața locală în anul 1998. Rețeaua din România este compusă din brandurile Regus și Spaces, fiind aproximați 26.000 m² de spații flexible de lucru, nouă locații, toate situate în București. În prezent, compania este în plină expansiune în România și va deschide în viitor zece noi spații sub brandul Regus, în afara capitalei.