"In ultimii 2 ani, cererea noua de spatii de birouri a fost relativ stabila, de circa 300.000 de metri patrati, ceea ce a dus la o scadere a ratei de neocupare pe fondul unor livrari mai reduse. Anul viitor insa sunt programate pentru livrare proiecte care totalizeaza circa 300.000 de metri patrati, dar in pipeline sunt proiecte de aproximativ 500.000 de metri patrati. Acest stoc nou care urmeaza sa fie livrat pe piata este un semnal de alarma deoarece cererea noua reprezinta doar jumatate din totalul tranzactiilor dintr-un an, restul sunt relocari sau renegocieri", a declarat, citat de Mediafax, Marius Scuta, seful biroului din Bucuresti al JLL.
El a explicat ca doar 140.000 de metri patrati din totalul tranzactiilor din 2014 au reprezentat extinderi de spatii si intrari noi pe piata, adica cererea noua, iar in acest an estimeaza un nivel de 150.000 de metri patrati.
"Daca toate proiectele anuntate se livreaza, in 2016 ne asteptam la o crestere a ratei de neocupare a stocului de birouri din Bucuresti, dupa o scadere in acest an. Rata de neocupare s-ar putea reintoarce la nivelul din urma cu cativa ani (de peste 17%, n.r.), iar presiunea pe chirie se va accentua in anumite zone. Multe din cladirile anuntate au caracter speculativ, ceea ce ar putea duce la o astfel de situatie", a adaugat Scuta. (sursa: wall-street.ro)