John Frederiksen considera ca in interiorul regiunii Europei Centrale si de Est, Romania devine cu certitudine urmatoarea Polonie- adica este o piata puternica, dominata de noi dezvoltari de top, cu investitori activi si dorinte de expansiune. De asemenea, spune Frederiksen, stabilitatea politica si cresterea macro-economica ( un plus de 4,3% a PIB-ului in primul trimestru, cea mai buna performanta din ECE) sunt plusuri pentru Romania. In plus, spune presedintele European Property Federation, Romania are avantajul angajatilor calificati si pachetelor salariale sustenabile.

 

Piata romaneasca de real estate este atractiva si pentru ca inca mai este mult de construit si dezvoltat in toate sectoarele, inclusiv la nivel de infrastructura, avand in vedere ca Romania trebuie sa atinga standardele europene in termeni de stoc si calitate a constructiilor, dar si ca administrare.

 

Frederiksen spune ca in toata piata de real estate se simte in acest an un val de optimism, bazat pe imbunatatirea conditiilor economice, ieftinirea finantarilor, randamentele foarte scazute ale obligatiunilor, prin urmare atat investitorii care prefera riscul, cat si cei care se orienteza spre core assets sunt activi pe piata.

 

„In general investitorii urca pe curba riscului, mai ales ca urmare a lipsei de active prime in locatii core, prin urmare arata un mai mare apetit pentru locatii secundare sau chiar tertiare”, puncteaza presedintele European Property Federation, care adauga ca in Romania se asteapta sa vada in continuare expasiune din partea marilor lanturi de retail, dar si o continua crestere pe piata de office. „De asemenea, consideram ca noi fonduri de investii vor intra pe piata din Romania si vor cumpara cladiri existente”, a adaugat Frederiksen. In ceea ce priveste piata rezidentiala, specialistul spune ca trendul este in continuare sa se construiasca proiecte cu unitati de dimensiuni mici spre medii. Un alt sector, in care se vede o imbunatatire puternica pentru Romania este cel logistic, in special pe segmentul de productie.

 

“Consideram Romania un loc foarte bun de constructii pentru Europa, pentru ca este inca mult de dezvoltat in toate segmentele pietei imobiliare”, spune Frederiksen.

 

Care sunt in prezent cele mai atractive piete europene pentru dezvoltari imobiliare?

Districtele de business centrale din marile orase europene raman cele mai atractive piete pentru investitori si dezvoltatori, in ciuda faptului ca devine din ce in ce mai dificil de gasit terenuri mari pentru a incepe noi proiecte. De obicei, spune specialistul, dezvoltatorii sunt fortati sa gasesca solutii pentru a construi pe terenuri mici. „Aceste zone nu vor cunoaste ce este criza”, a mentionat Frederiksen. Printre cele mai atractive piete din Europa, presedintele European Property Federation nominalizeaza Polonia, o tara fierbinte cand vine vorba de noile dezvoltari de birouri, Rusia si Turcia pe segmentul de retail si Germania si Olanda pentru proiectele industrial si logistice. De asemenea, Marea Britanie este considerata deosebit de atractiva in special ca urmare a dezvoltarilor care incep sau sunt in constructie pe segmentul de birouri, dar si pe cel rezidential din Londra.

 

Cat despre provocari, investitorii au in fata obstacolul pretului, dar si al disponibilitatii proprietatilor atractive si al competitiei din partea altor investitori. La un nivel macro, spune Frederiksen, cresterea economica este foarte importanta pentru dezvoltarea pietei de real estate. Fiecare tara, inclusiv Romania, ar trebui sa incurajeze afacerile locale sa se dezvolte prin scaderi de taxe si reducerea birocratiei. Nu in ultimul rand, spune profesionistul, pentru atragerea unor noi investitori este vital ca o tara sa cladeasca un sentiment de incredere.

 

John Frederiksen spune ca in acelasi timp la nivel european se simte o tendinta generala sa se creasca valoarea imprumuturilor de la 60/40 la 70/30. De asemenea optiunile de finantare se diversifica, asa ca imprumuturile bancare nu mai sunt singura optiune pentru companiile din real estate. (sursa: wall-street.ro)