De la începutul anului, Kaufland a mai deschis trei hipermarketuri noi, la Târgu Mureş, Oradea şi Târgovişte.

 

Anul trecut, Kaufland a deschis opt hipermarketuri în Paşcani, Rădăuţi, Fălticeni, Galaţi, Ploieşti, Petroşani, Bucureşti Militari şi Bucureşti Pantelimon. Investiţiile în extinderea reţelei de magazine s-au situat între 48 şi 72 milioane euro, având în vedere că suma medie alocată pentru un hipermarket este de 6 şi 9 milioane euro, în funcţie de oraş, valoarea terenului sau suprafaţa magazinului.

 

Compania a anunţat că îşi va menţine ritmul de expansiune în acest an, având în plan deschideri de magazine atât în Bucureşti, cât şi în ţară. De altfel, compania urmează să deschidă în acest an magazine şi în Slatina şi Vatra Dornei.

Compania a creat până în prezent peste 12.000 de noi locuri de muncă directe în România, la sediul central în Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în parcul Industrial Ploieşti şi Turda.

 

Kaufland este cel mai mare retailer din România după valoarea vânzărilor, depăşind Metro Cash&Carry, Auchan şi Carrefour.

 

Retailerul a deschis primul magazin în România în anul 2005. Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de discount Lidl. (Sursa: zf.ro)