Cei circa 100 de agenţi imobiliari care lucrează, în prezent, pentru reţeaua Re/Max au intermediat anul trecut circa 300 de tranzacţii în valoare totală de 19 mil. euro, potrivit reprezentanţilor companiei. Comisioanele încasate de reţeaua imobiliară au ajuns la circa un milion de euro.

 

Pentru anul acesta, Răzvan Cuc speră să îşi crească afacerea la 1,5 milioane de euro din comisionae. Când antreprenorul clujean a preluat master franciza şi-a propus să crească reţeaua de la şapte birouri, câte erau în momentul preluării, la 27 de unităţi până la finalul lui 2015.

 

 „În acest an, ne vom concentra pe dezvoltarea rețelei de birouri din București, însă nu excludem nici principalele oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Iași, Constanța sau Timișoara”, a declarat Răzvan Cuc, director regional Re/Max România.

 

Potrivit acestuia, 80% din tranzacţiile încheiate anul trecut au fost vânzări, iar restul de 20% au reprezentat închirieri.

 

Raportat la tipul de proprietăţi tranzacţionate, 80% au fost pe segmentul rezidenţial, iar restul au fost reprezentate, în proporţie de 15%, de proprietăţi office şi comerciale, iar 5% de terenuri.

 

“În ceea ce priveşte proprietăţile rezidenţiale tranzacţionate de birourile RE/MAX, cea mai mare parte – 75% - au fost apartamente, iar restul de 15% case cu o valoare peste media pieţei”, a subliniat Răzvan Cuc.

 

Printre cele mai importante tranzacţii intermediate de agenţii Re/Max se numără un teren dedicat unui proiect de dezvoltare imobiliară în valoare de peste 1 milion de euro. Acesta este situat în zona Clujului şi a fost cumpărat de un dezvoltator imobiliar.

 

De asemenea, anul trecut compania a gestionat vânzarea a mai multe locuinţe cu o valoare de peste 500.000 de euro.

 

“Un alt proiect interesant pentru Re/Max România a fost vânzarea, în parteneriat cu Re/Max Austria, a unui apartament de două camere în Viena, în valoare de 435.000 euro. Acesta a fost vândut de un client român, iar întregul proces a durat circa două luni”, a mai completat Răzvan Cuc.

 

Agenţiile Re/Max funcţionează în Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Bistrița, Brașov, Suceava, Bacău, Sibiu și București.

 

Răvan Cuc şi fratele său Tudor au devenit cunoscuţi după vânzarea dealerului de telefonie mobilă Plus GSM către firma Kahn International, care administrează reţeaua Fonomat şi care este controlată de fondul spaniol GED Capital. Plus GSM ajunsese în 2008 la o reţea de 54 de magazine şi era al treilea partener al Orange, ca mărime, la nivel naţional. (Sursa: capital.ro)