În cel de-al treilea trimestru din acest an, Bucureștiul a înregistrat o cerere totală de spații moderne de birouri de 74.800 mp, în creștere cu 18% față de perioada ianuarie-septembrie din 2018, până la un total de 263.000 mp. Cu toate acestea, cererea netă a scăzut cu 20% în primele 9 luni ale anului, la 83.600 mp, din care 35.000 mp în trimestrul al treilea.
Peste 100.000 mp din totalul tranzacțiilor de închiriere din primele 9 luni au reprezentat relocări din stoc competitiv, astfel că 2019 ar putea marca un nou record pe acest plan. Aproape două treimi din aceste tranzacții sunt pre-închirieri, ceea ce înseamnă că impactul asupra ratei de neocupare va avea un efect întârziat, aceasta menținându-se încă în zona neutră, la aproximativ 10%.
În jur de 66.000 mp de spații moderne de birouri au fost livrate pe piața din Capitală în cel de-al treilea trimestru, din trei proiecte mari – Expo Business Park din zona Expoziției (c.38.400 mp), The Light din subpiața Centru Vest (c.21.700 mp) și Eminescu Office din apropierea Pieței Romane (c.6.300 mp), volumul total de livrări ajungând astfel la 250.000 mp în perioada ianuarie-septembrie. Există premisele ca pragul de 300.000 mp să fie depășit în acest an, însă e posibil ca unele proiecte să fie amânate pentru 2020.
„Bucureștiul se transformă treptat într-o piață a chiriașilor, fapt ce va deveni mai vizibil probabil în 2020. Acest lucru poate duce la presiuni asupra chiriei contractuale, deși în cazuri izolate – anumite subpiețe sau clădiri foarte căutate – proprietarii s-ar putea afla pe o poziție de putere în procesul de negociere”, a declarat Sebastian Dragomir, Director Office Advisory în cadrul Colliers.
„Rata de neocupare mai crescută va duce, cel mai probabil, la o segmentare mai adâncă a pieței, între activele calitative din zona centrală (CBD) sau din zone foarte bune și activele din zone periferice sau cu o mai slabă conexiune la rețeaua de transport. Ne așteptăm ca diferența dintre chiriile pentru clădiri bine amplasate și cele aflate la plan opus să crească ușor pe termen mediu (pe fondul presiunilor de scădere asupra chiriilor pentru clădirile din urmă), evoluție susținută în mare parte de discrepanțele de infrastructură; chiria mai mare poate fi percepută ca o primă temporală, anume cât de mult ia angajaților din diferite zone ale orașului să ajungă la o clădire de birouri aflată în acea zonă a orașului”, a încheiat Sebastian Dragomir.
Segmentul de IT&C a fost din nou starul tranzacțiilor, generând aproximativ 58% din cererea totală în primele trei trimestre ale anului și un procent majoritar din cererea netă. El a fost urmat la o mare distanță de segmentele de servicii financiare și de cele profesionale (11% fiecare).
În ceea ce privește zonele, cererea a fost concentrată atât în subpiețe active din punct de vedere livrări cât și în piețe consolidate pe fondul reînnoirilor de contracte. Aproape 20% din cererea totală a fost înregistrată în zona de Centru Vest în primele 9 luni ale anului, aceasta fiind urmată de alte 5 subpiețe cu procentaje între 10 și 14% din cererea totală.
Indicatorii arată că perspectivele pe termen scurt rămân favorabile pentru piața de spații moderne de birouri din București: cererea rămâne în concordanță cu tendințele acestui ciclu economic, deși incertitudinile externe nuanțează perspectivele pe termen lung. (sursa: Colliers)