GTC figura ca garant pentru cele două firme româneşti care operează Galleria Arad şi Piatra Neamţ în relaţia cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Acordul de credit cu instituţia bancară prevedea ca raportul dintre valoarea creditului şi valoarea mallului ipotecat (indicatorul loan-to-value) să fie peste un anumit nivel. Contractul de credit a fost încălcat în această primăvară, când valoarea Galleria Arad şi Piatra Neamţ a scăzut sub pragul stabilit de bancă.
Prin restructurarea creditului în valoare totală de circa 33,6 mil. euro, GTC a fost eliberată de statutul de girant şi a devenit co-debitor alături de cele două firme româneşti care deţine mallurile. Acum, Galleria Piatra Neamţ are de rambursat un credit de circa 5,7 mil. euro, iar Galleria Arad un împrumut de 27,8 mil. euro, pe care GTC s-a angajat să le achite trimestrial până la sfârşitul lui 2017.
„Ca urmare a slăbirii continue a cheltuielilor dedicate consumului în oraşele secundare din România, vânzările retailerilor din mallurile noastre au performanţe slabe, iar nivelul chiriilor nu şi-a revenit. Prin urmare, unele dintre proiectele noastre au încălcat acordurile de finanţare (Galleria Arad şi Piatra Neamţ, printre ele n.red.), iar GTC a decis să garanteze rambursarea acestor credite la nivel corporativ“, a declarat Thomas Kurzmann, CEO-ul GTC.
Restructurarea creditelor de la BERD va permite GTC să echilibreze rambursarea datoriilor cu fluxul de numerar operaţional, spune Kurzmann. „Acest lucru permite GTC să continue restructurarea portofoliului neperformant rămas“, adaugă şeful companiei.
GTC a fost lovită puternic, luna trecută, după plecarea Cora din Galleria Arad, care a lăsat un gol greu de înlocuit. Valoarea mallurilor Galleria Arad şi Piatra Neamţ a scuzut în ultimul an de la 35,1 mil. euro la 8,5 mil. euro, potrivit ultimului raport financiar al companiei.
Lone Star Funds a schimbat complet strategia GTC din momentul în care a devenit acţionar majoritar. În ultimul an, GTC România a vândut în pierdere mallurile Galleria Suceava şi Buzău, în încercarea de a lichida activele cu probleme.
Compania a vândut Galleria Suceava antreprenorului sucevean Costică Tudosă pentru 1 mil. euro, plus 8 mil. euro datorii bancare; iar Galleria Buzău a fost cumpărată de omul de afaceri Liviu Avram.
GTC mai deţine în România turnurile de birouri City Gate din Piaţa Presei (în parteneriat cu fondul cipriot Blue House), a căror valoare a scăzut pe parcursul anului trecut de la 157 mil. euro la 148 mil. euro; un teren de 10.000 mp, în parteneriat cu George Copos, destinat construcţiei unui turn de birouri; şi ansamblurile rezidenţial Rose Garden (vândut aproape integral) şi FeliCity (în default).
GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şase proiecte pe care le are acum în portofoliu un total de circa 377 mil. euro. La acestea se pot adăuga primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care a încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro. (sursa: capital.ro)