Compania Fribourg Development va începe în luna martie la Cluj-Napoca lucrările la parcul tehnologic Liberty, creat prin reconversia unei fabrici de mobilă într-un parc pentru firme IT. Preşedintele Fribourg Investments, Ion Sturza, a declarat că în luna martie vor începe lucrările la Liberty Technology Park Cluj, "un parc de idei". Omul de afaceri Ion Sturza este fost premier al Republicii Moldova şi fost director general adjunct al Rompetrol "Parc tehnologic va oferi condiţii de creştere şi dezvoltare companiilor din domeniile IT&C şi digital. Proiectul va crea pe un teren de 46.000 de metri pătraţi al fabricii de mobilă «Libertatea» un ecosistem dinamic pentru companii locale şi internaţionale. Proiectul depăşeşte criteriile standard ale unui proiect imobiliar, înglobând toate facilităţile unui parc tehnologic, în cadrul căruia vor fi folosite tehnologii inovatoare, prietenoase cu mediul şi eficiente din punct de vedere energetic. Costurile investiţiei se ridică la 25 de milioane de euro, iar proiectul va fi finalizat într-o perioadă de cinci ani. Peste 5.000 de oameni vor lucra în acest parc", a spus Ion Sturza. Potrivit acestuia, viitorul parc tehnologic va avea clădiri de birouri de clasa A, spaţii verzi, facilităţi pentru practicarea sportului, prima etapă urmând să fie finalizată în luna noiembrie 2013. Nina Moldovan, director al Liberty Technology Park Cluj, a anunțat că proiectul va avea opt clădiri distincte, din care patru aparţin fabricii de mobilă Libertatea şi urmează să fie amenajate la standarde internaţionale. "Prima etapă a proiectului urmăreşte reimaginarea într-o manieră ingenioasă şi elegantă a fabricii de mobilă «Libertatea» şi implică redefinirea clădirilor existente în spaţii pentru birouri clasa A, care vor fi închiriate, cafenea, restaurant, săli de conferinţe şi o zonă de petrecere a timpului liber. Din suprafaţa totală a parcului, de 46.880 de metri pătraţi, 13.239 de metri pătraţi vor fi spaţii verzi, iar peste 7.000 de metri pătraţi sunt destinaţi celor 565 de locuri de parcare care vor fi amenajate. Arhitectural, intervenţia asupra clădirilor ce aparţin patrimoniului industrial va fi minimă, iar construcţia clădirilor noi va echilibra contrastele dintre nou şi vechi", a spus Moldovan. (sursa: citynews.ro)