În cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%) şi o relativă stabilitate a preţurilor (sold conjunctural +3%) şi a numărului de angajaţi (sold conjunctural -1% pe total), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

În ceea ce priveşte estimarea producţiei, pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere mai mare decât pe total industrie prelucrătoare şi anume: fabricarea băuturilor (sold conjunctural +36%), fabricarea produselor din tutun (sold conjunctural +25%) şi pentru activitatea din industria metalurgică (sold conjunctural +24%).

 

Pentru activitatea de construcţii se prognozează un avans moderat al volumului producţiei (sold conjunctural +10%) în perioada iulie-septembrie şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +5%) .

 

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, managerii preconizează o creştere moderată a acestora (sold conjunctural +6%).

 

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de majorare a activităţii economice (sold conjunctural +27%) şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale (sold conjunctural +26%).

 

De asemenea, angajatorii prognozează creşterea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +6%), precum şi a preţurile de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +9%).

 

Cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%), iar preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +1%).

 

Managerii din acest sector estimează însă o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -6%). (sursa: mediafax.ro)