Birourile ocupate de cei 500 de angajați ai Mega Image sunt situate în aripa de est a Plaza România, la etajul al doilea, potrivit unui comunicat al Anchor Group.

 

Mai mult, pentru a răspunde la nevoile angajaților săi, Mega Image a solicitat o suprafață suplimentară, extinzând-o pe cea inițială cu 10%, până la 4.008 metri pătrați, ocupând astfel 40% din suprafața închiriabilă brută a spațiului de birouri.

 

”Datorită deciziei noastre îndrăznețe de a converti o parte din zona comercială (într-un spațiu de birouri –n.r.), avem posibilitatea de a oferi chiriașilor noștri nu numai facilitățile pe care clădirea de birouri în sine le presupune, ci și tot ceea ce este disponibil în mall-ul nostru, de la modalități de a petrece timpul liber la food court și magazine, până la zona de parcare. Ca atare, îi urăm bun venit primului nostru chiriaș, Mega Image, care a ales să facă Plaza Romania Offices sediul său”, a declarat Affan Yildirim, director general al Anchor Grup.

 

Anchor Grup a investit aproximativ patru milioane de euro în procesul complex de reconfigurare al cărui rezultat a fost Plaza Romania Offices, iar acest lucru a presupus conversia a 10.600 de metri pătrați de spații de retail în spații de birouri.

 

Grupul a făcut adaptări locale în conformitate cu solicitările specifice făcute de Mega Image, ceea ce a dus la transformarea unor părți din zonele comune ale clădirii. Mega Image va beneficia de o suprafață mare a spațiului, menită să îmbunătățească comunicarea dintre departementele companiei, de numeroase spații de parcare rezervate pentru noii chiriași, precum și de toate facilitățile pe care centrul comercial Plaza România le oferă.

 

”Acum ne aflăm într-un moment în care continua expansiune ne-a transformat într-o echipă solidă și competitivă și care ne-a poziționat în topul retailului modern din Capitală. Și, începând de acum, ne stabilim într-un sediu nou, extrem de bine conturat și colorat, care definește cel mai bine compania și transformarea acesteia”, a declarat Vassilis Stavrou, general manager al Mega Image România.

Prezent în România din 1997, Grupul Anchor are în portofoliul său proiecte de retail, rezidențiale și clădiri de birouri. Anchor Grup a dezvoltat în România București Mall, primul centru comercial modern din țară; centrul comercial Plaza România, care, alături de Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasă A integrată cu un centru comercial, a lansat conceptul de spații mixte de servicii și a contribuit la dezvoltarea imobiliară a regiunii centru-vest din București, InCity Residences, ansamblu rezidențial premium, situat în centrul Capitalei și Plaza România Offices, primul spațiu de birouri ce ia naștere prin transformarea unei extensii a unui centru comercial. Valoarea totală a investițiilor efectuate până în prezent se ridică la peste 350 milioane euro. (sursa: profit.ro)