"Contractul pe care l-am încheiat cu statul român prevede construcţia, pe lângă birouri, spaţii de retail şi hoteliere şi a unei zone rezidenţiale. Pe de altă parte PUZ-ul nu prevede şi zonă rezidenţială pentru că nu mai cumpără nimeni locuinţe. Vrem să modificăm prevederile contractulului, conform PUZ-ului, şi să construim doar birouri, retail şi spaţii hoteliere. Termenii comerciali vor rămâne neschimbaţi", a declarat pentru MEDIAFAX Hanan Schraiter, marketing & business development manager în cadrul Plaza România.

 

Plaza Centers, care a intrat în reorganizare judiciară în acest an, deţine o participaţie de 75% din proiectul Casa Radio, într-un parteneriat semnat în 2006 cu Ministerul Dezvoltării. Proiectul ar urma să aibă o suprafaţă netă construită de 550.000 metri pătraţi, cu un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 76.000 metri pătraţi, dar şi spaţii de birouri, hotel, apart-hotel şi un centru de conferinţe. Potrivit raportului financiar al companiei, proiectul are PUD (plan urbanistic de detaliu) şi PUZ, iar finalizarea primei faze este programată pentru 2016-2017. (sursa: zf.ro)