Datele pentru 2014 vor fi publicate la sfârşitul lunii septembrie 2016.

 

Studiul „Activitatea filialelor străi­ne din România“ furnizează informaţii asupra indicatorilor economici cheie – cifra de afaceri, numărul de salariaţi şi valoarea adăugată brută la costul factorilor – ai filialelor companiilor străine.

Datele nu includ intermedieri financiare şi asigurări. „Filiala“ reprezintă o întreprindere cu personalitate juridică controlată de o alta, direct sau indirect, iar controlul este definit ca având o deţinere mai mare de 50% din totalul acţiunilor unei companii.

 

Multinaţionalele s-au axat în cea mai mai mare parte pe investiţii în industrie, unde acum reprezintă 61% din cifra de afaceri a companiilor din România. Cel mai slab stau în construcţii, unde nu reprezintă decât 17% din cifra de afaceri a companiilor de profil înregistrate pe piaţa locală, iar în comerţ au o reprezentare de circa 45%, apropiată de cea pe întregul sistem local de companii.

 

În servicii, capitalul străin reprezintă 38% din cifra de afaceri.

 

Din punct de vedere geografic, economia românească poate fi considerată o „filială“ a economiei Europei de Vest, de vreme ce 80% din întreprinderile filiale provin din Uniunea Europeană şi încă 8% din alte ţări din Europa – pondere la nivelul cifrei de afaceri. Restul de 11% sunt multinaţionale din afara Europei, deci din SUA, Japonia şi Rusia.

 

 

Cele 25.000 de filiale de multinaţionale reprezintă doar 6% din numărul total de firme active din România la nivelul anului 2013, de circa 436.000, dar derulează jumătate din afacerile locale şi au circa un milion de salariaţi, adică un sfert din numărul total de angajaţi din companiile locale.

 

„Dacă nu veneau firmele străine, rămâneam cu economia la nivelul ţărilor care nu sunt în UE, gen Belarus sau Kazahstan. Firmele străine au o productivitate dublă, dată de compunerea factorilor. Ei nu angajează la fel de mult precum firmele româneşti pentru că nu au nevoie. Vin cu mai mult capital. Dacia probabil că a adus know-how de 8-10 miliarde de euro în România, nu numai sumele investite în capital“, a spus analistul financiar Radu Limpede.

 

Cifra de afaceri medie pentru o filială de multinaţională a fost în 2013 de circa 20 milioane de lei cu 39 de angajaţi.

 

Cea mai mare parte a firmelor multinaţionale îşi desfăşoară activitatea în  servicii – aproape 10.000 de companii –, urmate de comerţ, cu 8.000 de companii, 5.000 de firme din industrie şi 2.500 în construcţii.

 

Întreprinderile germane au derulat afaceri de 77 miliarde de lei (17 miliarde de euro) în 2013, adică aproape 8% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din România şi 15% din totalul businessului derulat de firmele străine pe piaţa locală.

 

Germanii au 170.000 de salariaţi în România şi îşi desfăşoară activitatea prin 2.600 de întreprinderi.

 

Pe locurile următoare ca pondere vin austriecii, cu afaceri de 74 miliarde de lei derulate de 1.256 de întreprinderi, şi francezii, cu afaceri de 62 miliarde de lei desfăşurate  tot de circa 1.200 de companii.

 

Şi fostele ţări socialiste desfăşoară afaceri consistente local, dintre care cea mai activă este Ungaria, cu 11,4 miliarde de lei afaceri şi 1.350 de companii, urmată de Cehia, cu afaceri de 3,9 miliarde de lei în România şi 131 de firme.

 

Polonia are 147 de întreprinderi în România care derulează afaceri de 2,7 miliarde de lei şi au 5.100 de angajaţi. Chiar şi Bulgaria are afaceri de 1,6 miliarde de lei în România, prin 328 de firme. (sursa: zf.ro)