"În ianuarie 2016, grupul a finalizat o înțelegere cu BRD – Groupe Societe Generale pentru finanțarea Timișoara City Business Centre One în sumă de 20 de milioane de euro”, se arată într-un raport al NEPI.
Complexul de birouri City Business Centre a fost finalizat în vara anului trecut, prin livrarea celei de-a cincea clădire a proiectului, în urma unei investiții de circa 50 de milioane de euro. Șandor a vândut în 2012 către fondul de investiții NEPI primele trei clădiri ale proiectului de la Timișoara, iar sud-africanii au avut un acord pentru preluarea întregului parc de afaceri la finalizarea construcției. În urma tranzacției, omul de afaceri a rămas administratorul întregului proiect și s-a ocupat de coordonarea dezvoltării celorlalte două clădiri din proiect.
NEPI a preluat anul trecut întrg proiectul, astfel că omul de afaceri Ovidiu Șandor a ieșit din afacere.
City Business Centre este cel mai mare complex de birouri de clasă A din afara Bucureștiului, cu o suprafață închiriabilă de peste 43.000 metri pătrați.
Printre actualii chiriași ai complexului din Timișoara se numără IBM, PwC, Vodafone, Alcatel-Lucent, Wipro, 3Pillar Global, Raiffeisen, NNDKP, Unicredit Bank etc. Șandor și NEPI mai dezvoltă în parteneriat complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca.
NEPI este primul fond de investiții imobiliare listat la Bursa de Valori București, pe segmentul de piață creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul este listat și pe bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) și de la Londra, pe segmentul AIM.
Portofoliul acestuia cuprinde proprietăți de retail, de birouri și proprietăți industriale în valoare de 2,3 miliarde de euro. Principale active sunt centrele comerciale Promenada, Mega Mall, Vulcan Value Center, European Retail Park din Brăila, precum și proiectele de birouri Floreasca Business Park și Lakeview din București.
Datoriile totale ale NEPI se situau, la finele anului trecut, la aproape 740 de milioane de euro, față de 303 milioane de euro în 2014, ceea ce înseamnă un grad de îndatorare de circa 30%.
La sfârșitul lunii martie, NEPI va livra în Timișoara centrul comercial Shopping City Timișoara, cu branduri precum Suvari și Escudo, alături de alte branduri consacrate în sectorul casual-sport, printre care se numără cel mai mare magazin Koton din Timișoara, Kenvelo, Colin’s, Tom Tailor, Levi’s, Timeout, Lee Cooper, Adidas, Sport Vision, dar și ancore de renume precum C&A, H&M, New Yorker și Orsay.
Zara, unul dintre cele mai populare lanțuri de magazine de haine și accesorii din lume, aduce, în exclusivitate în noul centru comercial, un concept implementat pentru prima dată în Europa.
Pe lângă Zara, retailerul Inditex va fi prezent și cu alte branduri de prestigiu, precum Bershka, Stradivarius și Pull&Bear.
LC Waikiki va deschide primul său magazin din Timișoara, iar grupul LPP va fi prezent cu brandurile Reserved, House, Cropp și Sinsay. (sursa: profit.ro)