„NEPI a încheiat oferta Accelerated Book Building (ABB) anunţată astăzi, 28 noiembrie 2013. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 695 de milioane ranzi sud-africani (aproximativ 50 milioane euro). La acest nivel, oferta a fost suprasubscrisă. Noile acţiuni NEPI ce vor fi emise ca urmare a ofertei ABB au fost la preţul de 77 ZAR pe acţiune, cu un discount de 3,6% faţă de preţul mediu ponderat din ultimele 5 zile sau 3,8% luând în calcul preţul de închidere anterior, din data de 27 noiembrie 2013. Un total de 9,02 milioane acţiuni noi vor fi emise şi admise la tranzacţionare în data de 6 decembrie 2013“, se arată într-un comunicat transmis de NEPI în a doua parte a şedinţei bursiere de joi.

Joi-dimineaţă, fondul a anunţat că a lansat o ofertă accelerată de vânzare de acţiuni în cadrul unei majorări de capital, prin care viza atragerea a circa 35 milioane de euro.

„NEPI urmăreşte trei potenţiale achiziţii. Se preconizează că o parte dintre acestea sau toate cele trei achiziţii vizate vor fi agreate sau finalizate înaintea publicării rezultatelor financiare aferente anului 2013, sub rezerva finalizării negocierilor termenilor tranzacţiilor şi a analizelor-diagnostic preliminare“, potrivit comunicatului transmis joi-dimineaţă bursei de la Bucureşti.

Achiziţiile vizate, cu o valoare de piaţă totală brută de 170 de milioane euro, includ un centru comercial în România cu potenţial de dezvoltare într-un oraş important, un teren pentru dezvoltarea unui nou centru comercial regional şi o participaţie într-un centru comercial situat într-o capitala est-europeană.

 

Fondul de investiţii a ajuns la un portofoliu de centre comerciale de peste 200.000 mp pe piaţa locală. (sursa: zf.ro)