"Obiectivul acestei investiții este de a aduce clienților noștri din sud-estul țării, în perioada următoare, mai multe opțiuni de cumpărături și de petrecere a timpului liber prin îmbogățirea mixului de magazine și restaurante cu branduri de renume național și internațional", a declarat, într-un comunicat, Tiberiu Smaranda, director executiv, NEPI.

 

Lucrările de modernizare au început în cursul acestei luni cu recondiționarea galeriei Carrefour, fiind, de altfel, prima zonă deschisă publicului în cadrul centrului comercial, la inaugurarea sa la finalul anului 2007. Lucrările pentru această parte sunt estimate a se încheia în luna martie.

 

Tot în această lună a început și extinderea zonelor de food court și divertisment, care va fi dată în folosință în perioada imediat următoare.

 

În ceea ce privește galeria de retail, aceasta va fi recondiționata treptat în perioada mai-noiembrie a acestui an.

 

Centrul comercial are în prezent o structură mixtă de chiriași. Astfel, zona fashion este reprezentată de H&M, Deichman, C&A, Musette, Poema, CCC, New Yorker, Otter, Hervis, Benvenuti. Zona de food și divertisment este asigurată prin KFC, Segafredo, patinoar permanent și cinematograful multiplex Cinema City. Hypermarketul Carrefour, BricoDepot, Pepco, Naturlich, Lems, Altex și Flanco completează oferta Brăila Mall.

 

Brăila Mall este situat în Județul Brăila, Sat Vărsătura, Comuna Chișcani.

 

NEPI este un grup de investiții listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE), la Bursa de Valori de la Londra (LSE), precum și la Bursa de Valori din București (BVB).

 

Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanța, Shopping City Timișoara, Ploiești Shopping City, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center și alte centre comerciale în întreaga țară, dar și în Serbia și Slovacia. NEPI mai deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj. (sursa: profit.ro)