"Putem spune că, dezvoltat într-un timp scurt şi beneficiind de cele mai noi materiale şi tehnologii pentru construirea sa, Shopping City Timişoara este unul dintre cele mai de succes proiecte imobiliare de pe agenda NEPI de anul acesta. Vizitatorii nostri vor descoperi aici un centru comercial grandios, care aduce împreună cele mai recunoscute branduri naţionale şi internaţionale. Iar datorită multiplelor opţiuni de petrecere a timpului liber, mall-ul devine, începând de astăzi, un loc de întâlnire emblematic pentru oraş şi kilometrul zero al evenimentelor sociale pentru întreaga regiune", a spus Tiberiu Smaranda, Director Executiv NEPI.

 

Mall-ul este costruit pe un teren de 18 ha, în două etape, şi, odată cu finalizarea dezvoltării sale va ajunge la o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp, deservind întreaga regiune de vest a ţării.

 

Anul trecut, în noiembrie, a fost inaugurată prima fază, odată cu primul hypermarket Carrefour din regiune şi cel mai mare magazin Media Galaxy din zonă, alături de alţi retaileri. (sursa: zf.ro)