Fondul sud-african de investitii NEPI va investi 6 milioane de euro pentru reconfigurarea si renovarea mall-ului Aurora din Buzau, achizitionat in aceasta vara de la omul de afaceri Dan Ostahie, impreuna cu un alt proiect in Alba Iulia, tranzactie de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit Mediafax.

 

"NEPI a achizitionat Aurora Shopping Mall si un centru comercial cu o suprafata de 3.200 metri patrati pentru aproximativ 10 milioane euro, in cadrul unei achizitii combinate. Mall-ul din Buzau are o locatie excelenta, intr-o zona de aproximativ 430.000 de locuitori la o distanta de 45 de minute demers cu masina. Este cel mai mare centru de retail din oras, iar printre chiriasii existenti se numara Altex, Carrefour, Deichmann si New Yorker. Momentan, are o configuratie slaba si un mix de chiriasi neperformant. NEPI intentioneaza sa reconfigureze si sa renoveze acest mall, inclusiv sa construiasca un cinematograf, investitie ce se ridica la aproximativ 6 milioane euro", se arata intr-un raport al NEPI remis Bursei de Valori Bucuresti.

 

Mall-ul din Buzau, dezvoltat de Ostahie prin intermediul diviziei imobiliare Come­tex, in urma unei investitii de 25 milioane de euro, a fost deschis in 2008 si are o suprafata inchiribila de 17.900 metri patrati. (sursa: wall-street.ro)