Astfel, Iride Business Park si North Center si-au marit gradul de ocupare, atat prin inchirieri de spatii suplimentare, cat si prin prelungirea unor contracte existente.
Potrivit lui Eduard Zehetner, CEO Immofinanz Group, gradul de ocupare local in segmentul de birouri a ajuns la 90,4% la finalul primului trimestru al anului financiar 2013/2014.
„Avem in vedere in continuare proiectele aflate in stadiul de analiza in vederea re-activarii acestora atunci cand piata va arata o evolutie corespunzatoare”, a precizat acesta.
Iride Business Park si-a marit gradul de ocupare cu 8,62% in urma ultimelor contracte incheiate. Astfel, Japan Tobacco International, chirias din 2002, si-a prelungit contractul de inchiriere pe o perioada de cinci ani, pentru o suprafata de 7.100 metri patrati.
IC Companys, companie producatoare de articole de imbracaminte, este de asemenea chirias al Immofinanz din 2004. Compania si-a prelungit contractul pentru o suprafata de 630 metri patrati pentru o perioada de inca cinci ani.
RX Atelier, companie care ofera echipamente de imprimare si copiere si servicii de mentenanta pentru acestea, se afla in portofoliul Immofinanz din 2003. Aceasta si-a extins recent contractul de inchiriere pentru o perioada de inca cinci ani, pentru o suprafata de 275 metri patrati.
Iride Business Park se afla in nordul Bucurestiului in cea mai noua zona de birouri din Capitala, aflata la 15 minute de aeroport. Parcul de birouri are o suprafata inchiriabila de 92.878 metri patrati.
Pe de alta parte, North Center si-a marit gradul de ocupare de la 45% la 73,4%, in ultimele noua luni. Cele mai recente contracte incheiate au fost cele semnate cu doi chiriasi deja existenti in portofoliul Immofinanz: Bunge, jucator in industria agriculturii, si URS Corporation, companie integrata in domeniul ingineriei, constructiilor si serviciilor tehnice.
Ambele companii si-au prelungit contractele pentru o perioada de trei ani. Bunge detine o suprafata totala de 1.510 metri patrati, iar URS Corporation are o suprafats totala de 1.500 metri patrati. URS Corporation este de 10 ani in portofoliul de chiriasi ai austriecilor.
North Center este situat in zona Pipera si are o suprafata inchiriabila de 9.628 metri patrati.
Immofinanz Group are in Romania patru proprietati clasa A. In total, grupul detine noua proprietati in sectorul cladirilor de birouri, cu o suprafata inchiriabila totala de 206.427 metri patrati, o valoare de aproximativ 350,1 milioane de euro si o rata de ocupare de 90,4%, la 31 iulie 2013. (sursa: dailybusiness.ro)