Consiliul de elaborare a Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASB) a emis pe 13 ianuarie noul standard privind leasing-ul, care prevede ca toate activele care fac obiectul unui contract de leasing să fie înregistrate în bilanțurile locatarilor, cu câteva excepții.
Potrivit EY, această nouă prevedere va afecta cel mai mult entitățile care au în derulare contracte majore de leasing, pentru active imobiliare, echipament greu sau autovehicule.
'Mulți membri IASB s-au arătat îngrijorați de costurile și complexitatea implementării propunerilor Consiliului din 2010 și 2013. Deși noul standard va cere chiriașilor să aplice un model singular pe baza bilanțului, IASB a păstrat neschimbate o serie de concepte-cheie și a introdus excepții privind recunoașterea contractelor de leasing pe termen scurt și a leasing-ului pentru active de valoare mică', informează EY.
De asemenea, compania precizează că, pentru cei care dau în chirie printr-un contract de leasing (locatorii), contabilizarea unor astfel de tranzacții rămâne în mare parte neschimbată.
'IASB a răspuns unora dintre neliniștile privind costul și complexitatea implementării noului standard. Cu toate acestea, întrucât cele mai multe contracte de leasing vor fi înregistrate în bilanț în cadrul noului standard, cei care dețin astfel de contracte vor fi nevoiți să facă o analiză mai detaliată pentru a stabili dacă unele contracte sunt sau nu de leasing. Pentru contractele care includ servicii semnificative, această evaluare ar putea fi o provocare', a afirmat Adrian Bunea.
Proiectul a fost unul comun între IASB și Financial Accounting Standards Board (FASB), cel de-al doilea organism urmând să emită în curând noul său standard pe această temă. Cu toate acestea, arată EY, cele două standarde nu converg și există o serie de diferențe între ele.
'Cele două standarde separate ale IASB și FASB vor aduce mai multe active care fac obiectul leasing-ului în bilanțurile companiilor. Totuși, diferențele între ele vor reduce probabil comparabilitatea între IFRS și US GAAP, în ceea ce privește leasing-ul, față de situația actuală', a explicat Bunea.
Standardul va intra în vigoare în 2019, informează EY, fiind permisă și adoptarea în avans în anumite situații.
Oficialul EY, mai spune că pentru cele mai multe entități, pregătirea tranziției va solicita resurse semnificative.
'Având în vedere că cele mai multe dintre activele achiziționate în leasing vor fi înregistrate în bilanțurile locatarilor, cei mai importanți indicatori vor suferi schimbări, cum ar fi gradul de îndatorare. De asemenea, schimbări ar putea surveni și în contul de profit și pierdere sau în indicatorii financiari, precum EBITDA. Înțelegerea impactului pe care aceste modificări îl vor avea și comunicarea sa către stakeholder-i vor fi aspecte decisive', a conchis Adrian Bunea. (sursa: AGERPRES)