Numarul autorizatiilor de constructie, in scadere în luna martie
Numarul de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale a scazut usor in martie comparativ cu luna corespunzatoare de anul trecut, la 3.049, dar pe ansamblul primelor trei luni din an se mentine relativ constant, la 6.873 autorizatii, a anuntat recent Institutul National de Statistica.
In luna martie 2013, s-au eliberat 3.049 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 43,1% fata de luna februarie 2013 si in scadere cu 3,0% fata de luna martie 2012, relateaza Mediafax.
Distributia in profil regional evidentiaza o crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in toate regiunile de dezvoltare. Fata de a doua luna din an, cele mai importante cresteri s-au inregistrat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+210 autorizatii), Nord-Est (+133 autorizatii), Centru (+131 autorizatii), Sud-Est (+123 autorizatii) si Nord-Vest (+101 autorizatii).
In luna martie 2013 fata de aceeasi luna a anului precedent, se remarca o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (-95 autorizatii). Cele mai importante scaderi s-au inregistrat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-50 autorizatii), Nord-Est (-36 autorizatii) si Sud-Vest Oltenia (-25 autorizatii). Cresteri s-au inregistrat in doua regiuni de dezvoltare, respectiv Centru (+36 autorizatii) si Bucuresti-Ilfov (+5 autorizatii).
In trimestrul I 2013, s-a eliberat aproape acelasi numar de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (6873 autorizatii), fata de trimestrul I 2012 (6875 autorizatii). In trei regiuni de dezvoltare s-au inregistrat cresteri respectiv: Bucuresti-Ilfov (+135 autorizatii), Centru (+84 autorizatii) si Vest (+73 autorizatii). Scaderi a numarului de autorizatii de construire au fost in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-161 autorizatii), Sud-Est (-73 autorizatii), Sud-Muntenia (-28 autorizatii), Nord-Vest (-24 autorizatii) si Sud-Vest (-8 autorizatii). (sursa: wall-street.ro)