Cele mai multe autorizaţii pentru construcţia de locuinţe, respectiv 464, s-au eliberat, în februarie 2016, în regiunea Nord-Est, care cuprinde şase judeţe din Moldova (Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui). Regiunea s-a aflat în ultimii ani, în mod constant, pe primul loc după numărul de locuinţe construite.    

 

Pe următoarele locuri se clasează regiunile Bucureşti-Ilfov, cu 429 de autorizaţii eliberate în februarie, şi Sud-Muntenia, cu 470 de autorizaţii. Cele mai multe autorizaţii pentru clădiri de locuinţe s-au eliberat în localităţi rurale, cu 63,4% din numărul total înregistrat în februarie.   

 

 „Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+262 autorizaţii), Sud-Muntenia (+167), Nord-Vest (+147), Vest (+139), Nord-Est (+136) şi Sud-Est (+112)“, se arată în comunicatul INS. Anul trecut, autorităţile au eliberat 39.112 de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,8% faţă de anul precedent.    În 2015 s-a înregistrat prima creştere a autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri de locuinţe după 2008, când piaţa imobiliară a înregistrat un vârf, iar autorităţile au eliberat un număr record pentru România, de 61.092 de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale.

 

În perioada 2009-2014, autorizaţiile de construcţii pentru clădiri de locuinţe, care includ atât locuinţele unifamiliale, cât şi blocurile de apartamente, au scăzut cu 38%, arată statisticile oficiale, pe fondul căderii cererii de locuinţe din partea populaţiei.  (sursa: adevarul.ro)