Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut, în primele 5 luni din acest an, cu 56,86%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, ajungând la 4.758 unităţi, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Faţă de nivelul din luna aprilie, în mai numărul firmelor intrate în insolvenţă a crescut cu 24,1%.

 

Cel mai mare număr de companii intrate în insolvenţă, 886, a fost înregistrat în municipiul Bucureşti, în scădere cu 52,19%, în primele cinci luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. Pe următoarea poziţie se situează judeţul Bihor, cu 245 companii în insolvenţă (-65,84%), urmat de judeţul Timiş cu 239 (-41,71%).

 

În primele 5 luni, au fost înmatriculate 51.464 persoane fizice şi juridice, cu 10,03% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2014. Cele mai multe înmatriculări au fost realizate în Bucureşti, respectiv 8.285, pe locurile următoare aflându-se judeţele Cluj, cu 2.659, şi Timiş, cu 2.147.

 

Din punct de vedere al clasificării CAEN, cele mai multe înmatriculări - 14.075 au fost înregistrate în domeniul "Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor", în scădere cu 8,45% faţă de ianuarie - mai 2014. (sursa: capital.ro)