Tendinţa ascendentă va continua, în 2014, atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cel al spaţiilor comerciale, al tranzacţiilor de terenuri şi al investiţiilor imobiliare.

Anul 2013 a marcat o creştere semnificativă a cererii pe piaţa de birouri din Bucureşti, care s-a ridicat la aproximativ 300.000 mp (clasa A, B şi C), cu aproape 40% mai mult decât în anul precedent şi cel mai mare nivel din ultimii şapte ani. Din acest total, 90% au reprezentat închirierile de spaţiu modern de birouri (clasa A şi B). 42% din suprafaţa modernă de birouri închiriată în anul 2013 este reprezentată de ocupări noi, 38% de renegocieri, 11% au fost extinderi, în timp ce pre-închirierile au reprezentat 9%.

 

În comparaţie cu anul 2012, în 2013, tranzacţiile de ocupare nouă au avut o creştere de circa 35%. Suprafaţa medie a tranzacţiilor de închiriere semnate pentru spaţii moderne de birouri din Bucureşti, în 2013, a fost de aproximativ 1.700 mp.

 

Ratele de ocupare la inaugurarea centrelor comerciale livrate în 2013 au fost mai bune comparativ cu anii precedenţi. Aproximativ 114.500 mp au fost livraţi în anul 2013 pe piaţa centrelor comerciale din România - Promenada Mall în Bucureşti, AFI Palace Ploieşti, Galaţi Shopping City, Uvertura Mall în Botoşani şi Cora Brătianu în Constanţa.

 

În perioada următoare, zonele cele mai active vor fi Braşov (cu patru centre comerciale anunţate) şi partea de est a Bucureştiului (cu două noi centre comerciale anunţate).

 

Anul 2013 a consemnat o tranzacţie de vânzare care a inclus şi cea mai mare suprafaţă de teren din Bucureşti, din ultimii cinci ani, platforma industrială Aversa.

 

Proiectele comerciale au reprezentat principalul produs tranzacţionat pe piaţa de investiţii din România, sectorul de retail fiind însă cel care a dus volumul total tranzacţionat în anul 2013 la aproximativ 250 de milioane de euro (cu excepţia tranzacţiilor pan europene).

 

 

'Piaţa imobiliară comercială a înregistrat o creştere sănătoasă în 2013. Chiar dacă şi celelalte segmente prezintă creşteri de activitate şi de interes, sectorul închirierii de spaţii de birouri rămâne motorul principal al pieţei. Credem că 2014 va aduce semnarea unor contracte importante de pre-închiriere - un semnal pozitiv pentru întregul sector, inclusiv pentru posibile dezvoltări speculative în următoarea perioadă', spune Horaţiu Florescu, preşedinte & CEO The Advisers/ Knight Frank. (sursa: economica.net)