„Consolidarea acțiunilor reprezintă o altă etapă importantă în încheierea primului capitol al dezvoltării noastre pe Bursa de Valori București, un parcurs care a început acum trei ani, odată cu listarea noastră. În această perioadă, ne-am triplat cifra de afaceri, susținută de capitalul de peste 100 de milioane de euro atras de la investitorii noștri. Consolidarea acțiunilor, care va fi realizată după majorarea de capital social cu aport în numerar aflată în desfășurare, va fi încheiată înainte de sfârșitul anului 2024. Aceasta ne va duce într-o nouă fază de creștere, ghidată de strategia prezentată în planul nostru One 2030, pe care l-am prezentat în cadrul recentului nostru eveniment Capital Markets Day. Această țintă strategică, așa cum a fost propusă de Consiliul de Administrație, este concepută să aducă beneficii pe termen lung acționarilor noștri și să asigure că vom continua să creăm valoare sustenabilă pe măsură ce progresăm către îndeplinirea obiectivelor noastre ambițioase”, a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.

 

Consolidarea va consta în oferirea unei (1) acțiuni ONE noi pentru fiecare 50 de acțiuni existente, având impact asupra numărului de acțiuni și a valorii nominale a acțiunilor One United Properties. În consecință, valoarea nominală a unei acțiuni ONE va crește de la 0,2 lei pe acțiune la 10 lei pe acțiune. Consolidarea are ca scop ajustarea numărului de acțiuni și creșterea proporțională a prețului acțiunii, fără a produce efecte asupra capitalizării de piață totale a companiei.
Consolidarea acțiunilor este concepută pentru a îmbunătăți dinamica generală de tranzacționare a acțiunilor. Cu mai puține acțiuni, se anticipează că această consolidare va contribui la un mediu de tranzacționare mai stabil, reducând volatilitatea procentuală asociată adesea cu acțiunile cu prețuri mai mici. Este important de evidențiat că această consolidare nu va afecta valoarea deținerilor acționarilor, cu excepția unor ajustări minore datorate rotunjirii fracțiilor de acțiuni, fără niciun efect de diluare.

 

În cazurile în care consolidarea acțiunilor are ca rezultat deținerea de către acționari a unei fracții de acțiune, compania va compensa investitorii în numerar. Prețul compensării, care are la bază prețul mediu ajustat de tranzacționare din ultimele 12 luni pentru acțiunea neconsolidată înmulțit cu 50 (pentru a reflecta raportul de consolidare), a fost stabilit, în conformitate cu legislația aplicabilă, la 46,225 lei pe acțiune consolidată.
Data de înregistrare pentru operațiune este propusă a fi 11 decembrie 2024, după închiderea și înregistrarea majorării de capital social aflată în desfășurare la autoritățile competente. Aceasta înseamnă că acționarii care achiziționează acțiuni ONE până la data de 9 decembrie 2024 vor beneficia de consolidarea acțiunilor. Acționarii nu vor trebui să întreprindă niciun demers ca urmare a acestei consolidări. Consolidarea se va efectua automat, iar modificările se vor reflecta în conturile acționarilor la data efectivă de 12 decembrie 2024.

ONE UNITED PROPERTIES (BVB: ONE) este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. One United Properties este o companie inovatoare dedicată accelerării adoptării practicilor de construcție pentru clădiri sigure, eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase și a primit numeroase premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și eficiență energetică. Compania este tranzacționată la Bursa de Valori București, iar acțiunile sale sunt incluse în mai mulți indici precum BET, STOXX, MCSI, FTSE, ROTX și CEEplus.