Oracle a închiriat un spaţiu de 10.400 de metri pătraţi în zona în care grupul american a început să se dezvolte în urmă cu aproape un deceniu şi în care la ora actuală mai ocupă spaţii de circa 32.000 de metri pătraţi în proiectele Floreasca Park şi Nusco Tower.

 

Oracle are în România circa 3.000 de angajaţi şi afaceri anuale de peste 120 de milioane de euro, biroul din Bucureşti fiind printre cele mai mari din Europa, iar subsidiara locală continuă să crească.

 

Prin această tranzacţie, intermediată de firma de consultanţă The Advisers Knight Frank, gradul de ocupare al Sky Tower a ajuns la 85%. Turnul este deţinut de austriecii de la Raiffeisen Property şi mai are printre chiriaşi Raiffeisen Bank, 1&1 Internet Development sau PeliFilip.   (sursa: zf.ro)