Compania lui Papalekas şi Skanska au ajuns la un acord pentru tranzacţia cu prima clădire a proiectului Green Court încă de acum jumătate de an, iar iniţial cele două părţi au anunţat că vor închide vânzarea în primăvara acestui an.

 

Anunţul privind plata celor 42 de milioane de euro pentru clădirea din Green Court vine la doar o zi după ce Globalworth a dat publicităţii un comunicat prin care anunţa că a primit o finanţare pe termen scurt de 45 de milioane de euro de la doi dintre acţionarii săi, grupurile americane Oak Hill şi York Capital. Globalworth a anunţat că aceşti bani au fost atraşi atât pentru a finanţa construcţia turnului de birouri Bucharest One, pe care fondul lui Papalekas îl are în lucru chiar vizavi de proiectul Green Court, cât şi pentru alte proiecte de achiziţii sau de dezvoltare imobiliară ale Globalworth.

 

Prima clădire din proiectul Green Court are o suprafaţă închiriabilă de 19.500 de metri pătraţi şi a fost inaugurată în octombrie anul trecut. În prezent este integral ocupată, principalii chiriaşi fiind Schneider Electric şi Orange. 

 

 Totodată, Globalworth a mai anunţat ieri că a închis o linie de finanţare de 27 de milioane de euro pe care o contractase de la BCR.

 

Globalworth este unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, având un portofoliu de circa 757 de milioane de euro. Printre clădirile cumpărate în ultimii ani de Papalekas se mai numără UniCredit Tower, Tower Center, Cathedral Plaza sau City Mall. (sursa: zf.ro)