În ciuda situației fără precedent în care ne aflăm și a loviturii puternice pe care a avut-o asupra economiei, piața românească de investiții s-a comportat mai bine în primele trei trimestre ale anului 2020 decât în cele 12 luni din 2019. Deși, acest lucru se datorează, în principal, amânării celei mai mari tranzacții anunțată pe piață – achiziția portofoliului de birouri al NEPI de către Afi Europe, în valoare de 307 milioane Euro, inițiată în 2019 – piața pare să nu fie, încă, afectată de criza sanitară.
Conform raportului de piață realizat de Crosspoint Real Estate, cel puțin până la sfârșitul anului, efectele crizei nu se vor reflecta subsțantial pe piața de investiții imobiliare. Volumul total al investițiilor, în primele nouă luni din 2020, a fost de peste 738 milioane Euro – o creștere de 31%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Investitorii s-au concentrat, aproape exclusiv, pe proiecte de birouri (93% din volumul total al investițiilor) și au fost activi, mai ales, pe piața din București (85% din volumul total al investițiilor),
Randamentele investiționale și-au păstrat valorile ridicate din perioada anterioară crizei (7% pentru birouri, 6.75% pentru retail și 8% pentru industrial) și, cel mai probabil, nu vor suferi modificări pe termen scurt și mediu.
Deși clădirile de birouri rămân opțiunea preferată a investitorilor, sectorul trece prin schimbări importante. Există un nivel ridicat de incertitudine cu privire la revenirea acestui segment la nivelul pre-pandemie, având în vedere intenția cât mai multor companii de a alege varianta muncii de acasă pe o perioadă nedeterminată.
Chiar dacă segmentul de retail a fost lovit puternic de criza COVID-19, acesta și-a început revenirea mult mai rapid decât s-a așteptat, iar această capacitate de revenire ar putea să atragă viitori investitori. De asemenea, criza actuală ar putea marca un punct de cotitură pentru produsele rezidențiale, o clasă de active ce nu a fost, încă, luată în considerare de investitori în România.
Stocul actual de clădiri de birouri moderne a ajuns în Capitală la peste 3,3 milioane de mp, cu șapte clădiri, care însumează peste 120.000 mp livrate în primele nouă luni și aproximativ 40.000 mp planificați pentru livrare până la sfârșitul anului.
Puțin peste 160.000 mp de spații de birouri au fost închiriați în București, în primele nouă luni ale anului, o scădere de 40% comparativ cu 2019. În plus, majoritatea contractelor semnate au reprezentat reînnoiri și renegocieri. Acest lucru poate fi un semn al faptului că, deși chiriile contractuale nu au suferit modificări semnificative, chiriile sunt negociate mult mai intens acum, decât în perioada pre-COVID (perioade mai lungi de chirie gratuită, contribuții mai mari la bugetul de fit-out din partea proprietarilor etc.), mai precizează studiul. Multe companii, în special cele din industria IT&C – principalul generator de cerere de spatii de birouri – încă adoptă munca de acasa și vor continua să o facă, cel puțin, până la sfârșitul anului. Mai mult, unele companii și-au planificat revenirea la birou în prima jumătate a anului viitor. (sursa: Crosspoint)