Conform estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv a tranzacțiilor cu o valoare nedezvăluită, a fost de 1,4-1,6 miliarde EUR, cu aproximativ 15% mai mult decât în trimestrul III din 2017.

„Suntem martorii unei efervescențe în piața tranzacțiilor, atât pe plan local, cât și pe plan internațional, cu impact asupra subsidiarelor din România. Tranzacțiile încheiate în trimestrul III sunt îndeosebi cele începute în primele luni ale anului 2018 pe baza cifrelor din 2017 care au fost foarte bune în toate domeniile”, a precizat Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

În T3 au fost înregistrate 27 de tranzacții monitorizate. Dintre acestea, doar o treime au o valoare anunțată oficial sau una care ar putea fi calculată pe baza datelor publice. Tendința de a nu anunța valoarea tranzacțiilor continuă și în acest an, potrivit Deloitte.

Cea mai mare tranzactie anuntata in trimestrul III a fost achizitia Zentiva de catre Advent International, inclusiv Zentiva Romania, cu o valoare calculata de 287 milioane EUR. A doua tranzactie ca marime a fost vânzarea Agricost către Al Dahra, cu o valoare de 200 de milioane de euro, urmata de vanzarea a 7.5% din UiPath către un consorțiu de investitori condus de Sequoia Capital, cu o evaluare de 2,6 miliarde EUR și o valoare a tranzacției de 194 milioane EUR.

A patra tranzacție cea mai mare a fost achiziționarea proiectului de birouri The Bridge de către investitorii români Dragos și Adrian Paval, de la Forte Partners, cu o valoare nedivulgată. A cincea tranzctie ca marime este vânzarea Urgent Cargus catre Mid Europa, din nou cu o valoare nedivulgată.

„Activitatea din piața de fuziuni și achiziții rămâne intensă. Observăm un interes în creștere atât din partea investitorilor strategici, cât și din partea celor financiari, care doresc să investească sume de peste 100 de milioane de euro per tranzacție. Cu 12 tranzacții de peste 100 de milioane de euro în primele nouă luni, sunt șanse mari ca până la sfârșitul anului să depășim recordul de mari tranzacții stabilit anul trecut”, a concluzionat Ioana Filipescu. (sursa: forbes.ro)