”Plaza Centers anunță că managementul și boardul au luat la cunoștință de unele probleme legate de anunte înțelegeri care au fost încheiate în trecut în legătură cu proiectul Casa Radio din România. Pentru a rezolva această problemă, conducerea companiei a numit președintele Comitetului de Audit să investigheze intern aceste probleme”, se arată într-un anunț al dezvoltatorului.

 

Plaza Centers, aflată 2013 în reorganizare judiciară, deține o participație de 75% din proiectul Casa Radio, într-un parteneriat semnat în 2006 cu Ministerul Dezvoltării, iar statul are o participație de 15%, prin Compania Națională de Investiții, diferența fiind administrată de grupul turc Kucuk.

 

”Conducerea a numit de asemenea o firmă de avocați independentă pentru a avea o viziune externă asupra problemei ridicate. Compania a abordat și cooperează complet cu autoritățile române relevante în ceea ce privește problemele care au intrat în atenția companiei și a transmis autorităților constatările sale”, se menționează în anunț.

 

Proiectul Casa Radio ar urma să fie dezvoltat pe un teren de 10 hectare, de pe malul Dâmboviței. Cele mai recente date ale companiei arată că proiectul ar urma să cuprindă un centru comercial de 90.000 de metri pătrați, două complexuri de birouri de 90.000 metri pătrați, respectiv 50.000 metri pătrați. De asemenea, proiectul va cuprinde o clădire construită pentru statul român de 10.000 de metri pătrați, un centru de conferințe de 2.000 metri pătrați și un hotel de 45.000 metri pătrați.

 

”Compania a obținut PUD-ul și PUZ-ul pentru teren, și în prezent explorează oportunități de finanțare sau de parteneriat pentru dezvoltare”, se arată într-un raport al companiei din luna ianuarie.

 

Plaza Centers deține pe lângă proiectul Casa Radio, terenuri în România pentru dezvoltări de centre comerciale, parte dintre acestea fiind vândute anul trecut și în acest an (Slatina, Iași, Brașov, Târgu Mureș și Hunedoara), iar restul sunt disponibile la vânzare (Miercurea Ciuc și Constanța). Excepție face terenul din Timișoara pentru care Plaza Centers a obținut anul trecut autorizația de construire pentru un centru comercial.

 

Toate proiectele din România au fost însă amânate în repetate rânduri.

 

Plaza Centers, controlată în proporție de 62,5% de grupul israelian Elbit Imaging, operează pe opt țări din regiune, România, Polonia, Lituania, Ungaria, Cehia, Serbia, Bulgaria, Grecia, precum si în India, unde deține 30 de active în diverse stadii de dezvoltare. (sursa: profit.ro)