2013 este primul an în care Guvernul nu şi-a mai asumat în programul de convergenţă transmis Comisiei Europene o ţintă pentru adoptarea monedei unice.

 „Vrem să fim pregătiţi şi competitivi atunci când ne alăturăm zonei euro. Cred că 2018-2020 este o ţintă realistă. Urmărim, în mod prudent, Polonia, care este mult mai avansată decât România în ceea ce priveşte reformele structural“, a afirmat Victor Ponta într-un interviu acordat CNBC, întrebat dacă va mai aştepta pentru a vedea „cum va arăta zona euro în câţiva ani“, înainte de a adopta moneda unică europeană.  

Şeful Guvernului a adăugat că aşteaptă ca planul anticriză adoptat de liderii din zona euro să îşi facă efectul până la sfârşitul acestui deceniu. Ponta a subliniat că România trebuie să fie pregătită pentru intrarea în zona euro în ceea ce priveşte indicatorii economici, inflaţia şi forţa de muncă, potrivit CNBC, citat de Mediafax.

„Cred că zona euro nu are nevoie de încă un jucător slab, de aceea trebuie, mai întâi, să ne pregătim. Dar angajamentul politic este să ne alăturăm zonei euro şi cred că aceasta ar fi în beneficiul României, dar şi al tuturor celorlalte ţări din UE“, a afirmat premierul.  

Ponta a declarat, într-un interviu publicat în luna iunie de Deutsche Welle, că România poate fi pregătită din punct de vedere structural pentru adoptarea monedei euro în 2017-2018 şi ar putea deveni membră a zonei euro în acest orizont de timp. 

 

 La finele anului trecut, când România încă păstra ţinta de adoptare a monedei euro în 2015, Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, şi anume să spună foarte clar că este în favoarea unei Europe cât mai bine închegate, că doreşte să intre în euro, însă anul 2015 nu este un reper bătut în cuie.   (sursa: adevarul.ro)