J8 Office Park este un complex nou de birouri situat în Bucureștii Noi, la 300 m de stația de metrou Jiului, cuprinzând 46.000 mp spațiu net închiriabil și a fost finalizat de Portland Trust în octombrie 2021. Antreprenorul general a fost Bogart care a finalizat lucrările la timp și conform bugetului.
Chiriașul ancoră este cel mai important dezvoltator de jocuri din industrie, Ubisoft Entertainment, care a preînchiriat peste 26.000 mp pentru a-și moderniza sediul național. Unul dintre motivele premiilor este standardul MEP (Minimum Energy Performance), spune Robert Neale, managing director al Portland Trust: „Am făcut un pas înapoi în primul trimestru al anului 2021 și am reproiectat sistemul de ventilație, astfel încât să îndeplinească viitoarele exigențe cu privire la sănătate și siguranță ale chiriașilor. Volumul de aer proaspăt este mai mare decât cel standard, cu 100% admisie de aer proaspăt, filtrarea este la standardul medical HEPA 14, suplimentată de o dezinfecție cu lumină UVC care ucide virușii – cei mai mici agenți infecțioși din aer. Din punct de vedere tehnic, această clădire stabilește noi standarde pe piața regională”.
În complexul J8 sunt încorporate, de asemenea, tehnologia de recunoaștere a numerelor de înmatriculare a vehiculelor pentru parcarea de peste 500 de locuri, sisteme de acces fără atingere, materiale antibacteriene instalate în toate zonele comune, o parcare cu o capacitate de 200 de biciclete precum și vestiare dotate cu duș, și panouri solare pe acoperiș. J8 Office Park a obținut certificarea BREEAM „OUTSTANDING”, precum și WELL Health & Safety și este 100% alimentat cu energie electrică verde.
Printre ceilalți chiriași se numără Euroins Insurance Group, Mega Image, World Class Fitness, un nou restaurant operat de Stradale, un studio kineto, Medicover, cafeneaua Coffee Island, brutăria franțuzească Pain Plaisir, clinica pentru animale de companie MobileVet și un magazin de proximitate XTime, toate aceste generând un mediu centrat pe nevoile chiriașilor.