Metropolis Center a fost vândut de firma austriacă Soravia și are o suprafață de 19.000 metri pătrați, fiind amplasat în apropiere de Calea Dorobanți, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.
PPF Real Estate este al patrulea investitor nou atras de JLL pe piața imobiliară românească, după GLL, Logicor și P3.
”România intră ușor, dar sigur, pe radarul altor investitori, în afara celor câțiva activi în ultimii ani. Atragerea unor nume noi pe piața locală este una dintre principalele noastre preocupări și ne bucurăm că am reușit să convingem până acum investitori precum PPF sau Logicor că și România oferă oportunități atractive pentru plasarea banilor”, a declarat Silviana Badea, National Director, head of Capital Markets Department JLL.
În primele nouă luni ale anului, volumul investițiilor imobiliare atrase de România a depășit 400 milioane de euro, iar pentru întreg anul prognozăm atingerea unui nivel de 600 – 700 milioane de euro.
”Semnalele de la investitori sunt bune și am văzut asta inclusiv la Expo Real (una dintre cele mai mari expoziții de profil din Europa). Pentru România a fost cel mai bun târg la care am participat în ultimii ani din punct de vedere al discuțiilor și reacțiilor investitorilor vizavi de tara noastra pe fondul comprimarii randamentelor în restul Europei Centrale și de Est. Problema rămâne să găsim și produse pentru acești investitori”, a adăugat Silviana Badea.
Printre chiriașii clădirii Metropolis Center se numără BERD, casa de avocatură DLA Piper, compania Parexel, ING și Reckitt Benckiser. Clădirea este dezvoltată pe amplasamentul primei tipografii din București, construită în anul 1919 - Cartea Românească. Constructorul a păstrat vechea fațadă din cărămidă roșiatică și cu toate elementele decorative.
Cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului a fost achiziția Sibiu Shopping City de către fondul sud-african de investiții NEPI de la ARGO Real Estate pentru 100 milioane de euro.
În acest interval de timp, cei mai activi cumpărători au fost NEPI și GTC. (sursa: profit.ro)