Negocierile cu creditorii privind restructurarea liniilor de finanţare au eşuat miercuri seară, deoarece o parte dintre creditori nu au aprobat refinanţarea, se arată într-un anunţ publicat de Praktiker.

Grupul va solicita protecţie faţă de creditori pentru Praktiker AG şi unele divizii din Germania, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Praktiker, Harald Guenter, citat de Bloomberg.

Vânzarea subsidiarei luxenburgheze Bâtiself SA a eşuat după ce board-ul companiei interesate să cumpere divizia nu a avizat tranzacţia, se arată în comunicat.

Câştigul care ar fi rezultat din vânzarea subsidiarei a fost inclus în planul de finanţare încă din 2012, precizează Praktiker.

Acţiunile Praktiker s-au prăbuşit joi cu 72%, la 10 cenţi, cel mai scăzut preţ din noiembrie 2005, când compania s-a listat la Frankfurt.

Printre acţionarii Praktiker se numără Donau Invest Beteiligungs GmbH, cu 10%, şi Maseltov Ltd., cu 9,6%.

Compania a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 190 milioane euro, faţă de un rezultat negativ de 555,6 milioane euro în 2011. Veniturile Praktiker au scăzut anul trecut cu 5,6%, la 3 miliarde euro.

Vânzările Praktiker în România au scăzut cu 6,5% în primul trimestru, la 21,6 milioane de euro. Divizia internaţională a Praktiker, care include operaţiunile retailerului din şase ţări din Europa Centrală şi de Est - România, Grecia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Ucraina - a consemnat o scădere de 12,6%, la 112,4 milioane de euro. Praktiker mai deţine operaţiuni în Turcia şi Luxemburg.

Praktiker are 315 magazine în Germania şi 99 pe plan internaţional, din care 27 în România, potrivit datelor de la sfârşitul primului trimestru.

 

Anul trecut, vânzările Praktiker în România au scăzut cu 6,6%, la 142,3 milioane de euro. (sursa: mediafax.ro)