În total, în primul semestru din 2018, tranzacțiile de închirieri, pre-închirieri și expansiuni s-au ridicat la un total de 141.000 mp în semestrul I al acestui an, în creștere cu 24% față de volumul mediu semestrial din anul precedent.
În afară de pre-închirieri, o ușoară creștere s-a mai înregistrat pe segmentul expansiunilor, cu 18,6%, în timp ce închirierile în imobile existente au înregistrat o scădere cu 34%, la 47.200 mp în S1 2018, față de media semestrială de 71.500 mp din 2017.
„Volumul pre-închirierilor din primul semestru al acestui an este în ascensiune, datorită creșterilor anuale a livrările de spații de birouri cu peste 75%, atât în anul 2018, cât și în 2019. Ne așteptăm la o perioadă dinamică în continuare pe segmentul pre-închirierilor”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.
Clădirile de birouri de clasă A, finalizate in S1 2018 sau aflate încă în construcție au atras in S1 peste 60% din totalul tranzacțiilor de birouri din București, tranzacții excluzând renegocierile.
Proiectele de birouri de clasă superioară aflate în construcție, precum AFI Tech Park, Ana Tower, Campus 6, Day Tower, Expo Business Park, Globalworth Campus, The Bridge, Orhideea Towers, Unirii View, au atras atenția unor mari chiriași de spații, cum sunt Enel, PWC, London Stock Exchange, Superhippo, Schlumberger, Dell, Mercury 360, Knauf, World Class, UPC. Unele dintre aceste companii, precum London Stock Exchange și va deschide primele sale birouri în România, în spațiile pre- închiriate în primul semestru și care vor fi livrate în perioada următoare.
Proiectele The Bridge și Day Tower au atras chiriașii care au pre-închiriat cele mai mari suprafețe în primul semestru din 2018, respectiv o suprafață totală de 20.500 mp și de 11.500 mp. Celelalte proiecte au înregistrat pre-închirieri variind intre 5.000-9.000 mp.
Cele mai multe companii care au pre-închiriat spații de birouri în primul semestru din acest an au ales zona Centru-Vest, in noul pol de business Orhideea - Grozăvești – Politehnică - Tudor Vladimirescu, suprafața tranzacționată aici fiind de 41.000 mp (reprezentând 52% din total de 78.600 mp pre-închiriați în S1 2018).
În această zonă se află de altfel cele mai multe proiecte de birouri de clasă superioară care au termene de livrare apropiate, în 2018-2019: Campus 6, The Light, Business Garden Bucharest, The Bridge, Orhideea Towers, AFI Tech Park.
Pe locul doi în cadrul pre-închirierilor din prima jumătate a anului se află zona Centru-Nord, cu o pondere de 26%, iar pe locul trei se afla zona ultracentrală cu o pondere de 22%. (sursa: Esop)