Începând cu acest an, ROFMEX – Romanian Facility Management Experience Days devine gazda Galei Premiilor ROFMA pentru Industria de Workplace și Facility Management din România, prilej de recunoaștere și celebrare a celor mai valoroase realizări, celor mai dinamice organizații și celor mai buni profesioniști din domeniu.
Câștigătorii acestor premii sunt organizațiile și persoanele care se identifică în cea mai mare măsură cu viziunea și obiectivele ROFMA de dezvoltare și profesionalizare a domeniului de workplace și facility management, pornind de la educația continuă, servicii de calitate, sustenabilitate și etică în afaceri.
Cei care intră în concurs trebuie să demonstreze, prin proiectele transmise, preocuparea continuă pentru dezvoltarea domeniului prin aplicarea de soluții inovatoare la probleme complexe de workplace & facility management, creșterea eficienței, reducerea costurilor, protecția mediului și starea de bine a salariaților.
Premiile acordate au menirea de a crea și o bază națională de „best practices” ce poate fi accesată de către beneficiarii serviciilor de workplace și facility management, fie că sunt proprietari de clădiri, dezvoltatori, corporații, administrație publică sau alte organizații interesate.
Totodată, profesioniștii în domeniu își vor putea perfecționa continuu cunoștințele de specialitate pe baza „lecțiilor” furnizate de aceste proiecte, ca un element important în Programul Educațional ROFMA de educație continuă.
Cele 5 premii acordate sunt:
• Premiul pentru cel mai bun proiect de inovare
• Premiul pentru cel mai bun proiect de digitalizare
• Premiul pentru cel mai bun proiect de sustenabilitate
• Premiul pentru cel mai bun proiect educațional și de dezvoltare profesională
• Premiul special pentru contribuția la dezvoltarea sectorului și a ROFMA
Proiectele depuse în cadrul celor 5 categorii de premii trebuie să demonstreze impactul pozitiv major pe care domeniul de workplace și facility management îl are asupra celorlalte industrii, componente organizaționale, asupra oamenilor și mediului.
Juriul este format din specialiști echidistanți, recunoscuți la nivel național și internațional din domeniul workplace & facility management, ce aparțin atât mediului de business, cât și celui academic.
Ca voce unitară a industriei de workplace și facility management, ROFMA, prin acordarea și promovarea acestor premii, își subliniază odată în plus rolul vital în dezvoltarea acestui domeniu, în educarea profesioniștilor și în recunoașterea valorii – pentru un mediu construit în care locuim cu toții și muncim tot mai sigur, sănătos, sustenabil și productiv.
Mai multe detalii legate de competiție și de festivitatea de premiere pe www.rofmex.ro/Gala premiilor ROFMA.