”O să vin cu niște informații dintr-un sondaj recent făcut de Direcția de Stabilitate Financiară din BNR, care a întrebat un eșantion reprezentativ de firme care sunt cele mai presante probleme ale companiilor în perioada aprilie — septembrie 2013. Și, surpriză, accesul la finanțare nu figurează printre primele trei probleme menționate. Primele trei probleme sunt nivelul ridicat al fiscalității, concurența și lipsa cererii. Despre accesul dificil la finanțare au vorbit doar 20% dintre respondenți”, a spus Valentin Lazea, în cadrul conferinței ”Lecții învățate în 5 ani de criză” organizată la Banca Națională a României și citat de AGERPRES.
La întrebarea de unde se finanțează firmele dacă nu din finanțare bancară, răspunsurile intervievaților au arătat că finanțarea provine din reinvestirea profitului, din vânzarea de active din patrimoniul firmei și din credite de la acționari sau majorări de capital și credit comercial. (sursa: cursdeguvernare.ro)