Novo Park are o suprafata inchiriabila de 75.000 metri patrati de birouri si un grad de ocupare de 99%. Ca urmare a expirarii contractului de inchiriere a unuia dintre chiriasi, care a decis sa se consolideze intr-o alta locatie, Novo Park a reusit sa dea curs solicitarii de extindere a companiei Luxoft.

 

„Am remarcat in ultima perioada tendinta companiilor de a se extinde, acest lucru fiind vizibil atat in Novo Park, cat si West Gate, parcul de birouri pe care l-am dezvoltat in zona de vest a Bucurestiului. Doar in ultimii doi ani, chiriasii din Novo Park si West Gate si-au extins suprafetele existente cu aproximativ 20.000 de metri patrati de birouri”, a declarat Liviu Tudor, presedintele Genesis Development.

 

Luxoft, unul dintre furnizorii de varf de servicii de dezvoltare software si solutii IT, isi desfasoara activitatea in complexul de birouri Novo Park inca din anul 2007.

 

„Vom continua planurile de extindere in Romania pentru a sustine diviziile strategice care furnizeaza servicii IT, catre sectoarele financiar si automotive. Ambele divizii au inregistrat cresteri subtantiale de la an la an, iar talentul descoperit in Romania in domeniul IT a adus un plus semnificativ operatiunilor noastre de livrare,” a declarat Bogdan Pelinescu, managing director Luxoft Romania. „O actiune recenta pe care am desfasurat-o se numeste Zilele Carierei, un eveniment amplu, care s-a bucurat de un mare success si ne-a inlesnit recrutarea a aproximativ 50 de ingineri de sisteme software”, a adaugat Bogdan Pelinescu.

 

Luxoft Romania are peste de 1.000 angajati si este cel de-al treilea centru de livrare Luxoft din acest punct de vedere. Compania dezvolta solutii si livreaza servicii din 17 centre de livrare dedicate, din lumea intreaga. Luxoft numara 7.700 de angajati in cele 22 de birouri din 14 tari din America de Nord, Europa de Est si Vest si Asia Pacifica. Luxoft este inregistrata in Tortola, Insulele Virgine Britanice, detine centrul operatiunilor in Zug, Elvetia si este listata pe bursa de la New York.

 

Compania este unul din cei mai mari chiriasi ai complexului de birouri Novo Park, alaturi de HP si Garanti Bank, care si-au prelungit contractele de inchiriere, si UniCredit, care si-a extins, de asemenea, suprafata de birouri ocupata. Novo Park este format din sapte cladiri de birouri, cu o suprafata de aproximativ 75.000 mp inchiriabili si cuprinde 1.100 de locuri de parcare.

 

Printre chiriasii Novo Park se numara: Hewlett-Packard (HP), Mondelez Romania (cunoscuta anterior sub denumirea de Kraft Foods), Garanti Bank, Ringier, Sodexo, Infineon Technologies, Yokagawa, Luxoft si UniCredit. (sursa: wall-street.ro)