Producătorul de băuturi spirtoase Prodvinalco din Cluj, controlat de acţionari români, ridică alături de un alt dezvoltator un ansamblu rezidenţial şi de birouri pe strada Traian din centrul municipiului Cluj-Napoca, investiţia în acest proiect fiind de circa 5 milioane de euro.

 

„Construcţia a început deja şi se va finaliza la sfârşitul anului viitor. Proiectul va cuprinde 150 de apartamente plus birouri şi spaţii comerciale şi două niveluri de parcări subterane“, a spus pentru ZF Andi Dascăl, director general al Prodvinalco.

 

Proiectul va fi compus din cinci clădiri a câte 5-6 etaje, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. Prodvinalco realizează ansamblul în parteneriat cu dezvoltatorul SDC Imo­biliare, reprezentat de Ştefan Berciu, potrivit datelor de pe site-ul dezvoltatorului.

 

Contribuţia Prodvinalco în cadrul proiectului este terenul. De altfel, compania mai are în plan alte două proiecte imobiliare în Cluj-Napoca, având în vedere că deţine în total trei terenuri cu o suprafaţă totală de 10.000 de metri pătraţi în centrul oraşului. (sursa: zf.ro)