În ceea ce priveşte domeniul de activitate al chiriaşilor birourilor instant, IT-iişti sunt mai deschişi către open-space-urile din hub, în timp ce antreprenorii cu profesii liberale – gen consultanţă, avocatură, design, distribuţie – preferă spaţiile individuale la cheie.

 

Oferta de birouri instant s-a diversificat cel mai mult în 2015, în ceea ce priveşte tipurile de spaţii disponibile şi tarifele aferente, în acest moment existând deja pe piaţa românească toate variantele de închiriere pe termen scurt apărute la nivel mondial. Încet, încet se conturează şi segmente de piaţă distincte, în funcţie de profilul clienţilor şi domeniile lor de activitate.

 

„Majoritatea contractele semnate de clienţii noştri sunt pe termen de un an şi avem clienţi care au semnat deja prelungirea lor. Suntem însă deschişi şi spre contracte cu termen mai scurt, pentru firmele care au proiecte pe termen determinat, lucru des întânit mai ales în rândul companiilor IT&C.

 

Pe timp de vară însă venim cu o promoţie adaptată condiţiilor de piaţă, contractele semnate în perioada iulie-august 2015 având tarife  cu circa 20% mai reduse decât cele curente”, declară Ilinca Dumitru, Sales Manager al Flash Office Solutions.

 

HUB versus birou individual – cum alegem ce se potriveşte pentru firma noastră

1. Avantaje HUB:

-  birou complet echipat şi utilat, cu servicii aferente, la cheie, disponibil în termen foarte scurt

- preţ fix, cel mai mic de pe piaţă pentru un spaţiu de birouri de clasă A

- facilitățile și prestanța unui loc de lucru într-o clădire de birouri premium de clasă A

 - posibilitate de interacţionare cu diferite persoane, includerea angajaţilor într-o comunitate de business,

- post de lucru securizat,

- pachet complet de servicii,

- înregistrare sediu social – pentru firmele tip start-up

 

2. Avantaje BIROU INDIVIDUAL:

-  birou complet echipat şi utilat, la cheie, cu servicii aferente

- preţ fix

- suprafață flexibilă, în clădiri de birouri premium de clasă A

- spațiu individual, se închide la cheie;

- intimitate în desfășurarea activității;

- posibilitate de logo la intrare și în dreptul biroului;

- un singur cost pe lună;

- înregistrare sediu social sau punct de lucru;

- acces nelimitat la sala de ședință;

- posibilitatea să-și amenajeze biroul personalizat (tablouri personale, plante, etc.)

- avantajul că își pot aduce mobilier suplimentar.

 

Alte servicii şi facilităţi incluse în preţ, comune şi pentru birou individual şi pentru hub

În cadrul centrelor Flash Office Solutions ambele variante de închiriere pe termen scurt, atât în hub, cât şi birou individual, beneficiază gratuit de servicii aferente –curăţenie, mentenanţă, au inclus în preţ costul de întreţinere şi serviciile de recepţie, acces la sală de meeting, la bucătărie şi sala de mese, complet mobilate şi echipate, cafeaua şi fructele sunt din partea casei.

 

Flash Office Solutions este unul dintre puţinele lanţuri de centre de închiriere de birouri instant din România care oferă ambele tipuri de spaţii- în hub şi individuale, clienţii având astfel posibilitatea de a alege în mod rapid şi de a trece de la un tip de spaţiu la altul, de la o lună la alta, în funcţie de evoluţia afacerii.

 

Ofertă de vară: Splash- Flash

Flash Office Solutions lansează campania Splash-Flash, în care chiriile de vară intră la apă.

Astfel, tariful lunar al unui punct de lucru în hub și în birourile individuale scade cu 20%, pentru contractele încheiate timpul verii, de la 1 iulie 2015 până la 31 august 2015, în cadrul ofertei Flash-Splash.

 

Flash Office Solutions este un centru de ultimă generaţie de instant&serviced offices, care asigură clienţilor la costuri fixe spaţii de birouri complet echipate şi mobilate, pentru perioade foarte flexibile, cu toate serviciile necesare funcţionării la cel mai înalt standard profesional. Compania Flash Office Solutions a fost înfiinţată în 2013, iar prima locaţie operaţională cu spaţii de instant&offices este disponibilă în clădirea Armand Călinescu 26. A doua locaţie, în Maria Rosetti Tower este operaţională începând cu 1 noiembrie 2014.

 

Flash Office se adresează atât celor care au nevoie de o adresă pentru un start-up sau o filială locală, cât şi companiilor care au nevoie de un birou la cheie, într-o clădire reprezentativă, cu  un spaţiu de lucru modern şi suport IT&C asigurat, wi-fi, recepţioneră, acces la o sală de conferinţe echipată, dar fără grija cheltuielilor de mentenanţă şi serviciilor aferente. Flash Office Sollutions pune la dispoziţia clienţilor săi servicii de INSTANT&SERVICED OFFICES (birouri la comandă), care, pe lângă toate acestea mai asigură şi acces la bucătărie, suport administrativ şi servicii de curăţenie şi parcare subterană. (sursa: Flash Office Solutions)