"Si in Romania s-a putut observa in 2014 o crestere a apetitului investitorilor pentru sectorul imobiliar, pe parcursul anului inregistrandu-se o serie de tranzactii cu proprietati - atat pe segmentul de birouri, cat si pe cel comercial. Ne asteptam sa asistam si in 2015 la o serie de investitii semnificative in acest sector, dar si la o reluare mai sustinuta a constructiilor noi, indeosebi in orase mai dinamice economic precum Bucuresti, Timisoara si Cluj-Napoca", a declarat intr-un comunicat Francesca Postolache, Partener, Servicii de Audit, Liderul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar, al companiei de consultanta si audit PwC Romania.

 

Potrivit unui raport elaborat de PwC si Urban Land Institute, concurenta acerba pentru activele de clasa A pe principalele piete imobiliare ale Europei ii determina pe investitori sa isi mute atentia spre pietele in redresare si activele de clasa secundara,

 

Raportul indica o crestere a oportunitatilor de investitii imobiliare in multe orase afectate de ultima recesiune si care au avut parte de urcari bruste in top, cum ar fi Madrid (in urcare cu 16 pozitii), Atena (23 de pozitii), Birmingham (14 pozitii), Amsterdam (17 locuri) si Lisabona (17 pozitii). Primele cinci piete imobiliare europene ale anului pot fi, in ordine, Berlin, Dublin, Madrid, Hamburg si Atena.

 

In Romania, valoarea tranzactiilor imobiliare a crescut anul trecut la 1,2 miliarde de euro, de la 300 milioane de euro in 2013. Conform DTZ Echinox, 45% din total reprezinta achizitii de proiecte de retail, 30% de birouri, segmentul industrial a atras 15% din tranzactii, iar achizitiile de terenuri 10%. Compania estimeaza ca avansul pietei de investitii va continua pe o perioada de cativa ani. (sursa: wall-street.ro)