Astfel, 50% dintre directorii generali din România sunt foarte încrezători în creşterea veniturilor pentru companiile lor pe parcursul următoarelor 12 luni, conform rezultatelor sondajului anual PwC Global CEO Survey 2016.

 

Procentajul a crescut cu şase puncte procentuale faţă de cel de anul trecut, când se situa la 44%, şi este cu 15% mai mare decât media globală, de 35%. Prin urmare, directorii de companii din România sunt printre cei mai optimişti lideri de afaceri din lume, imediat după cei din India (64%) şi Spania (54%), însă cu mult deasupra celor proveniţi din Europa Occidentală sau de Est.

 

Pe termen mediu, 61% dintre directorii executivi au declarat că sunt foarte încrezători în perspectivele de creştere a veniturilor în următorii trei ani, faţă de 54% anul trecut şi peste media globală de 49%.

 

Această percepţie a unor oportunităţi mai mari de creştere se traduce, de asemenea, într-o atitudine optimistă cu privire la numărul de angajări, 56% dintre directorii executivi locali exprimându-şi intenţia de a creşte efectivul de personal în următoarele 12 luni, în timp ce numai 18% intenţionează să facă reduceri de personal în cursul acestui an.

 

"Optimismul directorilor generali din România este hrănit atât de creşterea economică din ultimii trei ani, cât şi de estimările de creştere a PIB-ului pentru anul 2016 de 4%. Cu toate acestea, ar trebui să fim atenţi la norii de furtună ce se adună pe pieţele emergente şi cele de capital, şi să ne asigurăm că nu suntem luaţi prin surprindere în cazul unei noi crize globale, similare cu cea din 2008. Pentru a pune la adăpost economia României, trebuie să continuăm în ritm susţinut reformele structurale, reducerea birocraţiei, reformarea sectorului public şi îmbunătăţirea infrastructurii ţării, astfel încât să menţinem România pe lista destinaţiilor atractive pentru investiţii", a declarat Ionuţ Simion, country managing partner, PwC România.

 

Rezultatele raportului PwC Global CEO Survey scot în relief perspectivele sumbre asupra situaţiei în care se va afla economia globală în următoarele 12 luni. Peste 1.400 de directori de companii au fost intervievaţi în cadrul studiului ce a fost lansat în deschiderea întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

 

La nivel global, două treimi dintre directorii executivi (66%) consideră că în prezent există mai multe riscuri cu care se confruntă companiile lor decât erau în urmă cu trei ani.

 

Recalibrarea economică a Chinei, preţul ţiţeiului aflat în picaj şi îngrijorarea cu privire la securitatea geopolitică determină, în ansamblu, o creştere a sentimentului de nesiguranţă cu privire la şansele de creştere a economiei globale.

 

La nivel global, numai puţin peste un sfert dintre directorii executivi (27%) sunt de părere că în următoarele 12 luni va avea loc o îmbunătăţire a creşterii economice globale, comparativ cu anul trecut când 37% dintre respondenţi afirmau acest lucru, iar numai 17% considerau că situaţia economiei globale se va înrăutăţi (procentaj care în prezent a crescut la 23%).

 

Nivelul de optimism printre directorii de companii din America de Nord este la jumătatea (16%) nivelului celor mai optimiste regiuni (Europa occidentală 33% şi Orientul Mijlociu 34%). Aproape o treime dintre directorii de companii din China (33%) sunt de părere că în 2016 creşterea economică mondială va încetini. (sursa: mediafax.ro)