Creşterea puternică a pieţei locale a reflectat şi evoluţia la nivel internaţional, unde în topul celor mai dinamice sectoare s-au aflat energia, sectorul medical şi farmaceutic şi sectorul bunurilor de larg consum.

 

"Ultimii doi ani au fost foarte buni pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii la nivel global, pe fondul menţinerii ratelor dobânzilor la niveluri extrem de scăzute. Se estimează că anul acesta economiile dezvoltate din grupul G7 vor înregistra cea mai ridicată rată de creştere a PIB de după 2010, iar acest lucru se va traduce fără îndoială şi la nivelul pieţei de fuziuni şi achiziţii. Şi pentru că perioada «banilor ieftini», dacă îi putem spune aşa, pare a se apropia de sfârşit, ne aşteptăm ca investitorii să căute randamente tot mai ridicate, uitându-se din ce în ce mai mult către oportunităţile din pieţele emergente stabile - cum sunt economiile est-europene", a declarat Radu Stoicoviciu, liderul Departamentului de Tranzacţii şi Consultanţă pentru Management, PwC România.

 

În România, cele mai multe tranzacţii s-au realizat anul trecut în sectorul producţiei industriale şi în cel imobiliar, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 26 de milioane de euro, activitatea de fuziuni şi achiziţii continuând să fie dominată de tranzacţii mici şi medii.

 

"Optimismul pieţei este în creştere, într-un context economic favorabil. Mă gândesc în special la prognozele de creştere ale PIB-ului României în 2016. De asemenea, anul 2016 a început promiţător, după ce au fost anunţate mai multe tranzacţii mari precum vânzarea Albalact, a Băncii Carpatica sau a McDonald’s România, astfel încât ne aşteptăm ca tendinţa de creştere a pieţei de fuziuni şi achiziţii să continue în 2016, cu tranzacţii atât în sectoare care au fost active şi în 2015, cum sunt sectorul bancar sau cel imobiliar, cât şi în alte sectoare; ne aşteptăm, de exemplu, la continuarea tendinţei de consolidare a pieţei serviciilor medicale, precum şi la o creştere a numărului de tranzacţii în domeniul agricol", a precizat Anda Rojanschi, partener D&B David şi Baias, coordonator al echipei de consultanţă fiscală şi juridică în tranzacţii.

 

PwC este liderul pieţei de consultanţă în fuziuni şi achiziţii din România, având finalizate tranzacţii de peste 1,3 miliarde de euro în intervalul 2007-2015. În ultimul an, PwC a fost implicată în mai multe dintre tranzacţiile semnificative din anul 2015, furnizând fie asistenţă la cumpărare, fie asistenţă la vânzare în tranzacţiile prin care CRH a achiziţionat Lafarge Romania, tranzacţia prin care Ţiriac Holding a vândut acţiunile deţinute în Unicredit Ţiriac Bank, precum şi în tranzacţia prin care MidEuropa a achiziţionat Regina Maria de la Advent, se arată în comnunicatul PwC.

 

De asemenea, PwC a fost consultantul principal în tranzacţiile de vânzare a mai multor active ale grupului media CME în România, a asistat Transavia pentru realizarea unei achiziţii care i-a permis consolidarea poziţiei de piaţă şi a asistat acţionarii North Star Shipping pe parcursul vânzării către gigantul american ADM.

 

D&B David şi Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România, cu 35 de avocaţi specializaţi în furnizarea de asistenţă juridică în diverse domenii societăţilor şi grupurilor de societăţi. (sursa: zf.ro)