„La Pieleşti avem sediul, halele de producţie, şi acum ne construim birourile, pe care le-am gândit în 2008, dar ne-a prins criza. E o clădire de birouri complet independentă, la stradă, unde am lăsat loc de la începutul proiectului. În acest moment, birourile noastre sunt în hale şi pe lângă, în birouri de şantier. În total, spaţiul pe care îl construim are 4.200 de metri pătraţi, din care 310 metri pătraţi reprezintă showroomul, unde o să expunem toate produsele pe care le realizăm şi pe care le comercializăm“, spune Ştefan Cherciu, acţionarul majoritar şi preşedintele businessului din Dolj.
Lucrările pentru clădirea de birouri şi pentru showroom au început deja, iar termenul de finalizare este martie 2017. Investiţia aparţine companiei Casa Noastră, care deţine brandul Qfort. (sursa: zf.ro)