Deschiderea celei de-a patra unități RE/MAX Magnum – una dintre cele mai puternice francize RE/MAX pe plan local – reprezintă parte a planului de extindere asumat de antreprenorii Andrei Marinescu, Cătălin Cornescu și Georgiana Constantin, care vizează extinderea cu câte două birouri noi pe an. În Capitală RE/MAX are, în prezent, un portofoliu de 17 agenții imobiliare.
„Mai mult de jumătate din viață ne-o petrecem în activitate profesională, iar locul de muncă reprezintă mai mult decât un spațiu fizic. Este foarte important să-ți facă plăcere să vii la birou, iar noi asta încercăm să creăm pentru agenții noștri. Astfel, ne-am propus să dezvoltăm o rețea de birouri RE/MAX Magnum, pentru a le putea oferi consultanților noștri un mediu de lucru cât mai eficient și mai primitor. Totodată, prin această extindere vrem să acoperim cât mai multe zone, astfel încât aceștia să poată oferi servicii de calitate clienților din orice locație, din orice punct al Bucureștiului. Pe termen mediu și lung, ne dorim ca fiecare agent imobiliar să devină un consultant de investiții și împreună să dominăm piața imobiliară”, a declarat Andrei Marinescu, B/O RE/MAX Magnum.
În prezent, RE/MAX Magnum Group are patru birouri și circa 100 de membri și țintește deschiderea a 12 birouri până în 2025, respectiv unui număr de peste 200 de membri. Totodată, Marinescu își propune atingerea unei cifre de afaceri de peste 5.000.000 de euro în intervalul de timp menționat.
Biroul RE/MAX Right Choice, lansat pe piața locală de Gianina Berberic, reprezintă cel de-al treilea birou deschis în județul Timiș sub umbrela RE/MAX. Antreprenoarea nu a activat în domeniul imobiliar până în prezent, însă, conform spuselor sale, a ales să deschidă un business în real-estate datorită brandului recognoscibil și notorietății pe care RE/MAX o deține la nivel mondial.
În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize și peste 600 de membri. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari. (sursa: RE/MAX)