„Experiența anterioară în imobiliare ne-a arătat că RE/MAX este un brand puternic în domeniu, sub umbrela căruia merită să fii. Ne bucură și ne dă avânt lansarea acestei afaceri alături de RE/MAX România, un partener de încredere, care ne oferă acces la educație de calitate și suport în designul și implementarea acestui business. Puterea rețelei la nivel local, național și internațional reprezintă un avantaj major, ce permite colaborarea la un nivel la care singuri cu greu am fi ajuns”, a declarat Ioana Sucală, Broker/Owner RE/MAX Pro.
Ioana Sucală, alături de soțul său, Ionuț Sucală, au pus bazele biroului RE/MAX Pro, din Cluj-Napoca. Ioana are experiență în antreprenoriat, inclusiv imobiliare, și resurse umane, iar Sorin s-a îndreptat spre antreprenoriat după o experiență de peste 15 ani în vânzări, 10 în management și cinci în imobiliare. Ambii se declară profesionști entuziaști, care pun preț pe oameni, parteneriate de încredere și servicii de calitate.
Primul obiectiv al celor doi B/O constă în livrarea unor servicii premium de customer experience, prin îmbinarea cu succes a reprezentării exclusive, colaborării și tehnologiei. În ceea ce privește dezvoltarea businessului, aceștia vizează o echipă de peste 20 de agenți în RE/MAX Pro, respectiv deschiderea de noi birouri în regiune.
Nicolae și Anda Șerban, care au lansat cea mai nouă unitate din Timișoara - RE/MAX Dream Home, au cochetat cu domeniul imobilir în Suedia și Spania, unde au descoperit procesul de tranzacționare prin agenție. Convinși de beneficiile acestui tip de business, cei doi au decis să-și deschidă propriul birou de consultanță imobiliară, alegând franciza RE/MAX pentru a le facilita procesul tehnologic și cunoștințele specifice în domeniu.
„Cunoșteam deja brandul din străinătate și știam cât este de popular la nivel mondial. Ne-am asociat cu RE/MAX pentru că este foarte important să fii cunoscut, fiind un mare plus mai ales la început de drum. Ca obiective, ne propunem să creștem încet, dar sigur, și să devenim o agenție de încredere. În ciuda unei piețe imobiliare nereglementate, noi suntem încrezători că vom avea succes”, a declarat Nicolae Șerban, B/O RE/MAX Dream Home.
Ionuț Drăgan, Broker/Owner RE/MAX Orion din Constanța, a activat timp de trei luni ca agent imobiliar într-un birou RE/MAX, anterior deciziei de a-și deschide propria unitate. Deși este la bază inginer ofițer maritim, acesta a ales să se dezvolte și să-și construiască un business în imobiliare, mizând pe colaborarea cu RE/MAX pentru beneficiile obținute în cadrul acestei rețele. Printre acestea, B/O RE/MAX Orion menționează brandul cunoscut, structura organizațională, precum și avantajele în ceea ce ține de know how, suport și proceduri.
„Biroul nostru funcționează după motto-ul Totul începe și se termină cu oameni. Din acest motiv, obiectivul meu este foarte clar și pleacă de la un singur lucru, acela ca agenții să fie mulțumiți de ceea ce are de oferit biroul, astfel încât orice client care intră în contact cu aceștia să fie deservit la maximum”, a declarat Ionuț Drăgan, Broker/Owner RE/MAX Orion.